Un număr de 435 de permise de conducere au fost reţinute în ultimele 24 de ore şi 196 de certificate de înmatriculare au fost retrase, în urma acţiunilor din trafic ale poliţiştilor rutieri, a informat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în ultimele 24 de ore, efectivele MAI au intervenit la 3.799 de evenimente, 2.542 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.257 - situaţiilor de urgenţă.
Poliţiştii şi jandarmii aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu au prins în flagrant, în cursul zilei de vineri, 108 autori de infracţiuni, care au săvârşit 111 fapte penale. De asemenea, poliţiştii au depistat 20 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
În cursul zilei de vineri au fost dispuse măsuri preventive pentru 49 de persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 43 de autori în 37 de dosare penale cu autor necunoscut aflate în evidenţă.
Vineri, potrivit MAI, angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 83 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 317 sancţiuni contravenţionale în valoare de 110.700 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.010) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 45 pentru stingerea de incendii şi 8 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 12 persoane.
În ultimele 24 de ore au fost emise 15 mesaje de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă RO-ALERT.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane aflate în situaţii de urgenţă.
Conform Ministerului de Interne, în ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.381 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.
De asemenea, din data de 18 martie şi până în prezent, au fost emise 62.119 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 466 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
În prezent, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 36,3%.
Ministerul de Interne: 435 de permise de conducere reţinute în ultimele 24 de ore
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.208
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.208

1.309
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.309

37
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
37

48
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
48

702
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
702

138
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
138

32
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
32

2.823
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.823

1.483
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.483

3.519
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.519

2.776
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.776

2.431
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.431

1.123
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.123
















Comentează