Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) a demarat procedurile de avizare pentru un proiect în valoare de peste 50,58 milioane de euro destinat măririi gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa, din judeţul Bistriţa Năsăud, informează, joi, instituţia, printr-un comunicat remis AGERPRES.
"Ministerul Apelor şi Pădurilor a demarat procedurile de avizare, în Consiliul interministerial, a documentaţiei pentru proiectul finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 ,,Mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa, judeţul Bistriţa Năsăud'. Documentaţia actualizată, faza Studiului de Fezabilitate cu opţiunile analizate, a fost avizată deja la Ministerul Apelor şi Pădurilor. Valoarea totală a investiţiei este de 50.585.000 euro", se precizează în documentul citat.
Analiza opţiunilor şi a soluţiilor tehnice a fost avizată împreună cu AM POIM, iar în luna noiembrie a acestui an Cererea de Finanţare a fost predată la ABA Someş-Tisa. După verificarea documentaţiei la Ministerul Apelor şi Pădurilor, Cererea de Finanţare se va depune la AM POIM. În cursul lunii ianuarie 2019 se vor aproba, prin HG, indicatorii tehnico-economici.
Principalele lucrări prevăzute prin acest proiect sunt reabilitarea barajului Colibiţa şi apărări de maluri, regularizare albie, diguri şi alte lucrări de protecţie la inundaţii pentru reducerea riscului de inundaţii aval baraj Colibiţa pe râul Bistriţa şi Valea Straja (Bârgău).
"În prezent, este în desfăşurare prima etapă care constă în golirea parţială a lacului de acumulare. Operaţiunea este necesară pentru ca specialiştii să poată avea acces la sistemul de etanşare a barajului (masca barajului) şi să evalueze starea acesteia. Fazele următoare ale acestei lucrări sunt: golirea continuă a lacului (operaţiune care se face treptat), în paralel pregătindu-se toate materialele şi utilajele necesare pentru desfăşurarea lucrărilor; demararea lucrărilor la mască şi la golirea de fund, timpul estimat fiind de 5-6 luni", se mai arată în comunicatul citat.
Specialiştii preconizează că lucrările vor fi finalizate în aproximativ 3 ani, termen condiţionat de ritmul de asigurare a finanţării.
Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) a demarat un proiect de peste 50,58 milioane de euro pentru mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
0

1.034
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
1.034

2.577
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
2.577

34
Elevii intră în vacanţă vineri după finalizarea cursurilor
34

12
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): "Simulările sunt o radiografie de moment. ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului"
12

1.713
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.713

919
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
919

2.533
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.533

2.818
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.818

4.192
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
4.192

66
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
66

2.308
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.308

3.212
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
3.212
















Comentează