Sute de mineri din Polonia au instaurat o blocadă la un terminal de cale ferată în principala regiune minieră a ţării pentru a protesta împotriva importurilor de cărbune din Rusia, în contextul creşterii stocurile provenite de la minele naţionale, relatează DPA potrivit Agerpres.
"Aici ajunge cu trenul cărbunele rusesc. Ne fură locurile de muncă şi dreptul nostru la creşteri salariale", a declarat Boguslaw Zietek, preşedintele sindicatului Sierpien 80. Potrivit organizatorilor, mai multe sute de mineri au participat la protest.
Terminalul Slawkow din Silesia este legat de vecinii de la est ai Poloniei printr-o reţea de cale ferată amplă, facilitând comerţul.
Importurile de cărbune din Rusia în Polonia s-au înmulţit în ultimii ani, în contextul în care această marfă străină este mai ieftină decât cea produsă local.
Analiştii evidenţiază că minele de cărbune din Polonia suferă din cauza costurilor ridicate de extracţie determinate de salariile mari, preţul la electricitate şi depozitele de cărbune aflate la mare adâncime.
Anul trecut, din cele 16,7 milioane de tone de cărbune importate de Polonia, 10,8 milioane de tone au provenit din Rusia, conform datelor Trezoreriei din Polonia, citate de agenţia poloneză de presă PAP.
Rezervele de cărbune din minele poloneze au crescut de peste două ori anul trecut, la 5,2 milioane de tone până la sfârşitul lunii decembrie, conform datelor agenţiei pentru dezvoltarea industriei, ARP.
Polonia se bazează pe cărbune şi lignit pentru a produce 80% din necesarul de electricitate.
Polonia se află în prezent în negocieri cu sindicatele de la PGG, cea mai mare companie minieră din UE, în legătură cu solicitările de plăţi. Minerii vor o creştere a salariilor cu 12%.
Un protest al minerilor este plănuit să aibă loc la 28 februarie la Varşovia.
Minerii polonezi protestează față de importurile de cărbune din Rusia
București
10°C
Articole Similare

878
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
878

65
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
65

26
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
26

39
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
39

52
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
52

3.270
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
3.270

27
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
27

68
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
68

2.749
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
2.749

35
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
35

2.347
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
2.347

2.491
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.491

4.090
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
4.090
















Comentează