Muntenegrenii sunt chemaţi duminică la urne, în cadrul unui scrutin prezidenţial la care Milo Djukanovic, liderul istoric al micii republici din Balcani, speră să revină la conducere, după mai puţin de doi ani de la anunţul privind retragerea sa de la putere, relatează AFP, conform agerpres.ro.
În cele 1.214 secţii de votare deschise la ora locală 7,00 (5,00 GMT), aproape 533.000 de muntenegreni au început să voteze. Scrutinul se va închide la ora locală 20,00 (18,00 GMT) şi se aşteaptă ca primele rezultate ale votului, supravegheat de aproape 2.000 de observatori internaţionali şi locali, să fie difuzate duminică seara.
Începând din 1991, Djukanovic, un aliat al Occidentului, a fost de şase ori premier şi deja o dată preşedinte (1998-2003). El apare drept mare favorit al scrutinului, pe care s-ar putea să-l câştige încă de duminică, fără a mai aştepta cel de-al doilea tur din 29 aprilie, potrivit sondajelor.
Milo Djukanovic (56 de ani) a condus ţara spre independenţa faţă de Serbia în 2006, apoi către aderarea la NATO, care a devenit efectivă anul trecut, spre marea nemulţumire a Rusiei, dar şi a unei părţi din muntenegreni, în majoritate slavi şi ortodocşi. El aşteaptă acum să conducă ţara spre aderarea la Uniunea Europeană.
Actualul preşedinte al ţării este Filip Vujanovic, un apropiat al lui Djukanovic, membru al formaţiunii sale politice, Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS).
Principalul contracandidat al lui Djukanovic este omul de afaceri Mladen Bojanovic (56 de ani), susţinut de către principalele formaţiuni ale opoziţiei, proruse sau nu, el fiind creditat cu aproape o treime din sufragii.
Milo Djukanovic speră să revină la putere
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

9
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
9

677
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
677

22
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
22

74
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
74

51
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
51

47
Poliţia din Italia a arestat un băiat de 17 ani, bănuit că ar plănui un masacru la o şcoală
47

5.092
Blocaj istoric la Washington - Donald Trump încearcă se deblocheze situația printr-un ordin executiv
5.092

3.462
Opțiunile UE dacă Viktor Orban câștigă din nou: Între renunțarea la unanimitate și excluderea Ungariei din UE
3.462

10.311
Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
10.311

117
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
117

7.695
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
7.695

73
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
73

139
Iranul discută deja de retragerea ţării din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
139
















Comentează