Miliardarul indonezian din industria tutunului Michael Bambang Hartono, coproprietar al echipei de fotbal Como 1907 alături de fratele său Robert Budi Hartono, a murit la vârsta de 86 de ani, au anunţat joi surse apropiate.
Clubul, al cărui stadion şi bază de pregătire se află în apropierea Lacului Como, a urcat din liga a treia a fotbalului italian până în Serie A, după ce fraţii Hartono au preluat formaţia în 2019.
În acest sezon, responsabilii clubului forţează clasarea în primele patru echipe la finalul campionatului pentru a putea juca în ediţia viitoare a Ligii Campionilor.
Averea netă a celor doi fraţi Hartono, proprietarii gigantului de tutun Djarum, însumează peste 43 de miliarde de dolari.
Clubul Como este condus de preşedintele Mirwan Suwarso, un administrator indonezian, iar antrenorul echipei este fostul internaţional spaniol Cesc Fabregas, care a jucat pentru Arsenal, FC Barcelona şi Chelsea. AGERPRES




























Comentează