Un judecător federal a respins joi solicitarea de punere în libertate a lui Jeffrey Epstein şi a decis menţinerea în detenţie a miliardarului american acuzat de agresiuni sexuale şi trafic de minore, informează AFP potrivit Agerpres.
În cadrul audierii, judecătorul Richard Berman a estimat că procurorul a "stabilit pericolul (pe care acuzatul îl prezintă) pentru ceilalţi şi pentru societate", precum şi riscul de a fugi.
El a respins cererea de eliberare pe cauţiune prezentată de apărarea lui Jeffrey Epstein, care era pregătită să plătească peste 100 de milioane de dolari.
Avocaţii miliardarului au propus arest la domiciliu în Manhattan, brăţară electronică şi instalarea de camere de supraveghere.
"Mă îndoiesc că vreo formulă poate neutraliza pericolul (pe care îl prezintă Jeffrey Epstein) pentru societate" a explicat judecătorul, care a fixat următoarea audiere pe 31 iulie.
Faptul că acuzatul deţine un avion particular, a adăugat el, precum şi descoperirea sumei de 70.000 de dolari bani peşin, a unui paşaport austriac fals şi a unor diamante confirmă riscul unei fugi.
Jeffrey Epstein a fost inculpat pe 8 iulie pentru exploatare sexuală şi asociere cu infractori în vederea exploatării sexuale a unor minore. Pentru aceste două capete de acuzare, Epstein este pasibil de o pedeapsă cu închisoare pe o perioadă de 45 de ani.
Conform actului acuzării, cel puţin în perioada 2002 - 2005, Epstein ar fi adus minore - unele în vârstă de doar 14 ani - la reşedinţele sale din Manhattan şi Palm Beach în scopul de a "se angaja în acte sexuale cu el, după care le dădea sute de dolari".
Miliardarul american Jeffrey Epstein rămâne în arest
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

2.195
Rezultate oficiale parțiale: FIDESZ-ul lui Viktor Orban, surclasat de TISZA după numărarea a peste 20% din voturi
2.195

13
Soldații israelieni au lovit vehicule ONU cu un tanc în Liban
13

5.746
Declarații TISZA și FIDESZ după vot: Adversarul lui Viktor Orban și șeful de cabinet al premierului au dat primele semnale publice
5.746

26
Armistițiul de Paștele Ortodox - Ucraina se teme de reluarea atacurilor Rusiei
26

5.750
Ultimele date de la alegerile din Ungaria: Asistăm la o schimbare de putere?
5.750

66
Pakistanul încearcă să readucă Iranul și SUA la discuții
66

13.651
Primele predicții din Ungaria: sondaje publicate după încheierea votului la alegerile parlamentare
13.651

9.954
Stop vot în Ungaria. Prezența la urne a bătut toate recordurile. A început numărătoarea voturilor
9.954

177
Zeci de persoane ucise în lovituri lansate de avioane militare în nord-estul Nigeriei
177

3.517
Alegeri în Ungaria - Scenarii posibile și cum este afectată România
3.517

1.797
Trump avertizează China: tarife de 50% dacă sprijină militar Iranul în războiul din Orientul Mijlociu
1.797

13.347
Profeția lui Cozmin Gușă pentru alegerile din Ungaria: 'Nu contează cifrele din sondaje'
13.347

2.127
Situația din Orientul Mijlociu! Papa se declară "mai aproape ca niciodată" de poporul libanez. SUA au fost "incapabile" să câştige încrederea Iranului în timpul negocierilor (AFP)
2.127
















Comentează