Secretarul de stat american Mike Pompeo şi-a încheiat miercuri turneul diplomatic în Africa Subsahariană printr-un atac la adresa Chinei, atenţionând împotriva "promisiunilor deşarte" ale regimurilor autoritare şi lăudând sectorul privat american drept alternativă, informează AFP şi dpa potrivit Agerpres.
"Ţările ar trebui să fie precaute cu regimurile autoritare care fac promisiuni deşarte. Ele generează corupţie şi dependenţă", a afirmat Pompeo într-un discurs susţinut în faţa unor diplomaţi şi directori de companii la Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Africa (ECA), în capitala etiopiană Addis-Abeba.
"Ele (ţările africane) riscă ca prosperitatea, suveranitatea şi progresul de care Africa are atâta nevoie şi pe care le doreşte cu disperare să nu se realizeze", a avertizat Pompeo, fără a numi cu toate acestea China, primul partener comercial al Africii.
Beijingul a desfăşurat o prezenţă masivă pe continentul african: nu mai puţin de 60 de miliarde de dolari în noi finanţări au fost promise în timpul summitului China-Africa din 2018.
Însă uriaşul proiect de infrastructură "Noile drumuri ale mătăsii", lansat în 2013 de Beijing pentru a lega Asia, Europa şi Africa de China, a fost acuzat că favorizează companiile şi muncitorii chinezi în detrimentul economiilor locale, că îndatorează copleşitor ţările-gazdă şi că nu ţine cont de drepturile omului şi de mediu.
După trei ani de administraţie Trump, Mike Pompeo este cel mai important responsabil american care a efectuat un turneu în Africa Subsahariană - în Senegal, Angola şi Etiopia.
El a încercat astfel să amelioreze imaginea SUA în faţa ţărilor africane, umbrită recent de înăsprirea condiţiilor de obţinere a vizelor pentru nigerieni, tanzanieni, sudanezi şi eritreeni.
Pentagonul a anunţat de asemenea o reajustare a forţelor militare americane în Africa, preferând să aloce resursele în altă parte, pentru a contra China, Rusia şi Iranul.
Mike Pompeo a salutat succesul economiei de piaţă, denunţând "eşecurile experienţelor socialiste din anii trecuţi" din Zimbabwe şi Tanzania.
El a criticat de asemenea un proiect controversat de reformă a Constituţiei în Africa de Sud, care autorizează exproprierea fără despăgubiri a pământurilor deţinute de minoritatea albă în avantajul majorităţii negre, calificându-l drept "dezastruos pentru economie şi, mai grav, pentru poporul sud-african".
Mike Pompeo avertizează cu privire la promisiunle deșarte ale Chinei în Africa
Explorează subiectul
Articole Similare

100
După ce Curtea Supremă i-a anulat taxele vamale, Donald Trump anunță impunerea unei taxe 'globale' de 10%
100

354
Ungaria trece la amenințări: Va bloca împrumutul UE de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina dacă conducta Drujba rămâne închisă
354

25
Canada ridică semne de întrebare față de noile reguli UE pentru pesticide
25

26
Guvernul spaniol intenționează să acorde statut legal pentru alți 500.000 de migranți
26

592
Un pas fără precedent în monarhia britanică? Fratele regelui Charles ar putea fi exclus din linia de succesiune la tron. Planul discutat la Londra
592

57
Socialiştii, liberalii şi Verzii europeni au cerut Comisiei Europene să se distanţeze de Consiliul pentru Pace al lui Trump
57

844
Undă verde cu rezerve de la Curtea Supremă: Partenerii SUA respiră precaut, companiile încă navighează în ape tulburi
844

956
Trump declară că decizia Curții Supreme privind tarifele sale este 'o rușine' și are un plan de rezervă
956

560
Cele mai mari puteri din NATO vor crea drone pe buget redus: 'Avem unele dintre cele mai bune echipamente'
560

22
Merz va face o vizită în China pentru consolidarea relațiilor germano-chineze
22

990
India se alătură SUA în cursa împotriva Chinei: O reţea de "naţiuni de încredere"
990

4.028
Marco Rubio ar putea veni la București. Ce se negociază în culise cu Washingtonul (surse)
4.028

1.488
Negocierile de pace, spectacol pentru Trump; Rusia și Ucraina mimează progresul: Oficiali europeni cred că războiul ar continua încă 3 ani
1.488

















Comentează