Secretarul de stat Mike Pompeo a declarat joi că Statele Unite susţin investigarea internaţională independentă a "neregulilor electorale" din scrutinul prezidenţial din Belarus şi a avertizat implicit Rusia să nu se amestece în această criză, transmite Reuters preluat de agerpres.
Condamnând violenţa împotriva protestatarilor şi solicitând eliberarea imediată "a celor reţinuţi pe nedrept", Mike Pompeo a declarat că Washingtonul susţine eforturile internaţionale de investigare a neregulilor electorale şi a abuzurilor asupra drepturilor omului în contextul alegerilor, precum şi a reprimării ulterioare a protestelor.
"Statele Unite susţin alegeri libere şi corecte care reflectă voinţa poporului din Belarus, ca o chestiune de principiu. Alegerile din 9 august nu au îndeplinit acest standard", a declarat Pompeo. El a cerut regimului de la Minsk să accepte oferta OSCE de a media discuţiile cu opoziţia.
Această declaraţie a secretarului de stat american este cea mai puternică a Statelor Unite de când forţele de securitate ale preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko au recurs la violenţă şi au început să aresteze manifestanţi paşnici care au ieşit în stradă cu zecile de mii pentru a protestat împotriva fraudării scrutinului prezidenţial din 9 august.
Pompeo, care a purtat discuţii în februarie, la Minsk, cu Lukaşenko despre normalizarea relaţiilor dintre SUA şi Belarus, a avertizat implicit Rusia, fără a menţiona numele acestui stat, împotriva unei intervenţii în criza din Belarus, cea mai mare criză de după destrămarea URSS în 1991.
"Susţinem angajamentul nostru pe termen lung de a sprijini suveranitatea şi integritatea teritorială a Belarusului, precum şi aspiraţia poporului belarus de a-şi alege liderul şi de a alege
propriul său drum", a spus şeful diplomaţiei americane.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că este dispus să discute cu omologul său rus Vladimir Putin despre această criză "la momentul potrivit".
Săptămâna trecută, Mike Pompeo a declarat că SUA ar putea lua în considerare adoptarea de sancţiuni la adresa oficialilor din Belarus implicaţi în represiune, măsură adoptată de UE miercuri.
Mike Pompeo afirmă sprijinul SUA pentru o anchetă independentă a scrutinului prezidenţial din Belarus
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

262
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
262

14
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
14

24
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
24

31
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
31

1.413
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.413

1.760
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
1.760

172
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
172

2.035
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.035

696
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
696

69
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
69

1.877
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.877

3.601
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.601

1.910
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.910
















Comentează