Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a declarat vineri că atât el, cât şi soţia sa, au fost testaţi negativ la coronavirus, cu câteva ore după ce preşedintele Donald Trump a anunţat că el şi soţia lui au fost testaţi pozitiv şi că vor intra în carantină, informează AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
"Mă simt fantastic", a dat asigurări Mike Pompeo în faţa jurnaliştilor care îl însoţeau în vizita sa în Croaţia, cu puţin timp înainte de a ajunge la Dubrovnik, etapa finală a unui mini-turneu european.
Secretarul de stat american a explicat că a fost testat de patru ori în ultimele două săptămâni, inclusiv vineri dimineaţa, în avionul ce îl ducea spre "perla Adriaticii", inclusă în patrimoniul UNESCO.
El a precizat, de asemenea, că nu s-a întâlnit cu preşedintele Donald Trump de pe 15 septembrie şi de la semnarea, la Casa Albă, a două acorduri între Israel şi Emiratele Arabe, şi Israel şi Bahrein.
Preşedintele american a provocat mare agitaţie pe plan mondial după ce a anunţat vineri, într-un tweet, că el şi soţia sa Melania au fost testaţi pozitiv la noul tip de coronavirus, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.
În timpul vizitei sale de câteva ore în Croaţia, Mike Pompeo va avea întrevederi cu premierul croat Andrej Plenkovic şi cu omologul său Gordan Grlic Radman. Discuţiile se vor centra în special asupra achiziţiei de către Zagreb a unor avioane de luptă, asupra cooperării în domeniul apărării, Europei de Sud-Est şi abolirii vizelor pentru vizitatorii croaţi în SUA, potrivit unor surse oficiale.
În timpul zborului spre Dubrovnik, Pompeo a declarat că se va gândi dacă va mai pleca în turneu în Asia, ca măsură de precauţie după anunţul lui Donald Trump privind contagierea cu coronavirus, dar că încă nu a fost luată o decizie în privinţa acestei călătorii.
El le-a spus jurnaliştilor că nu a făcut alte schimbări (de program) care să reflecte faptul că el este al patrulea în linia celor ce preiau atribuţiile preşedintelui dacă este necesar.
Mike Pompeo a fost testat negativ la COVID-19 dar îşi reconsideră vizita în Asia
Explorează subiectul
Articole Similare

1.536
Vladimir Putin ar trebui să se teamă. Ar putea avea aceeași soartă ca liderul iranian: 'Clopotul final a sunat'
1.536

1.129
VIDEO Mesaj dur de la Washington: 'Dacă ucideți americani, vă vom vâna fără scuze și fără ezitare și vă vom ucide'
1.129

1.821
'Nu vom rămâne tăcuți și nu vom ceda în fața acestor crime' - Președintele Iranului amenință după bombardarea școlii de fete și a unui spital
1.821

53
Conflictul SUA-Iran: Numărul militarilor americani ucişi creşte la şase
53

919
După atacurile aeriene, iranienii ar putea lansa atacuri cibernetice și teroriste - Avertisment de la șeful uneia dintre cele mai mari bănci din lume
919

1.549
Rusia privește din nou de pe margine. De ce nu sare în ajutorul Iranului în ciuda legăturilor strânse dintre cele două state
1.549

32
Operațiunea împotriva Iranului va dura „atâta timp cât este necesar”, spune ambasadorul israelian la ONU
32

834
Ambasadorul Israelului în România explică operațiunea contra Iranului: 'Nu știu dacă scopul nostru este schimbarea regimului...'
834

41
Grecia a arestat un cetățean georgian suspectat de spionaj la o bază militară utilizată de SUA
41

1.665
Rachetele iraniene pot ajunge în România. Israelul a publicat o hartă care arată raza de acțiune a rachetelor balistice ale Iranului
1.665

2.833
Afganistan oficializează pedepse șocante: legea care schimbă radical viața femeilor
2.833

1.646
Atac asupra unei rafinării Aramco - Arabia Saudită amenință că va viza infrastructura petrolieră iraniană
1.646

3.345
Ruptură diplomatică între SUA și Marea Britanie pe fondul războiului din Orient: Trump e „foarte dezamăgit” de Starmer
3.345

















Comentează