Mii de iranieni i-au adus marţi un ultim omagiu unui important ofiţer al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică din Iran, ucis cu focuri de armă la Teheran, informează AFP, potrivit Agerpres.
Colonelul Sayyad Khodai a fost ucis duminică de doi motociclişti, care au deschis focul asupra lui în estul capitalei iraniene în timp ce el se întorcea acasă. Khodai a primit cinci gloanţe, potrivit agenţiei oficiale Irna.
Luni, preşedintele iranian Ebrahim Raissi a declarat că moartea colonelului Sayyad Khodai "va fi răzbunată". "Nu există nicio îndoială că mâna aroganţei mondiale poate fi văzută în această crimă", a spus Raissi, expresie care face referire la SUA şi aliaţii lor, în frazeologia oficială a Republicii Islamice.
Iribnews, site-ul televiziunii de stat iraniene, l-a prezentat pe ofiţerul ucis drept un membru al Forţei Al-Quds, unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei, însărcinată cu operaţiuni externe. Victima era cunoscută în Siria, ţară aflată în război, unde Iranul ajută militar regimul lui Bashar al-Assad.
Funeraliile au început luni în Piaţa Imam-Hossein din Teheran, cu intonarea imnului naţional iranian, recitarea unor fragmente din Coran şi cântece religioase în memoria iranienilor căzuţi ca "martiri" în Siria. Apoi, mulţimea a însoţit vehiculul militar ce transporta sicriul acoperit cu un drapel iranian până în Piaţa Shohada, la aproape 1,5 kilometri distanţă, în apropiere de locul unde Sayyad Khodai a fost ucis.
Participanţi au fluturat drapele şiite, dar şi fotografii cu militari iranieni ucişi în Irak, ţară vecină unde Iranul exercită o mare influenţă, şi în Siria, precum şi fotografii cu combatanţi din războiul irano-irakian (1980-1988). "Moarte Americii!" şi "Moarte Israelului!", au strigat ei ocazional pe drum.
La trecerea cortegiului, pe un panou publicitar cuvintele "răzbunare teribilă" însoţeau un portret al generalului Qassem Soleimani, fost comandant al Forţei Al-Quds, ucis în Irak într-un raid american la Bagdad, în ianuarie 2020.
Şeful Gardienilor Revoluţiei, generalul Hossein Salami, precum şi generalul de brigadă Esmail Qaani, actualul comandant al Forţei Al-Quds, au asistat la funeralii.
Statul Major Interarme al Iranului a anunţat luni declanşarea unei anchete asupra "circumstanţelor exacte ale asasinării" lui Khodai.
Născut în 1972 în oraşul turcofon Mianeh din provincia Azerbaidjanul de Est (nord-vestul Iranului), Sayyad Khodai va fi înhumat în zona "martirilor" din cimitirul Behesht-e-Zahra, în sudul Teheranului.
În noiembrie 2020, o altă importantă personalitate iraniană, Mohsen Fakhrizadeh, specialist în fizică nucleară, a fost ucis lângă Teheran într-un atac împotriva convoiului său, pentru care Iranul a acuzat Israelul.
Iranul consideră Israelul şi SUA principalii săi inamici. Teheranul nu recunoaşte existenţa statului Israel, iar legăturile sale diplomatice cu Washingtonul au fost rupte din anii 1980.
Mii de iranieni au participat la funeraliile unui important ofiţer al Gardienilor Revoluţiei ucis la Teheran
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

47
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
47

328
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
328

736
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
736

49
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
49

1.933
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
1.933

1.436
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.436

1.870
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.870

4.627
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
4.627

1.117
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.117

954
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
954

51
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
51

3.380
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.380

3.207
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.207
















Comentează