Prim-ministrul Mihai Tudose a fost primit, marţi, la Palatul Evksinograd din Varna de omologul bulgar, Boiko Borisov, informează agerpres.ro.
Cei doi premieri urmează să aibă o întrevedere tete-a-tete, care se va desfăşura în contextul organizării, la Varna, a celei de-a patra reuniuni a Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt România-Bulgaria.
În paralel cu întâlnirea lui Tudose cu Borisov, la Palatul Evksinograd vor avea loc şi o serie de întâlniri bilaterale ale oficialilor români cu omologii bulgari.
Aceste întâlniri vor fi urmate de reuniunea Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt România-Bulgaria, care va evidenţia continuarea cooperării consolidate, pe multiple paliere, între cele două ţări vecine, partenere în Uniunea Europeană şi aliate în cadrul NATO, conform Executivului român.
Pe agenda şedinţei comune a celor două Guverne se vor afla subiecte din domenii de interes reciproc, precum cooperarea economică, infrastructura de transport şi cea energetică, muncă, afaceri interne, dezvoltarea regională şi cooperare transfrontalieră. Discuţiile vor viza şi problematica europeană şi perspectivele de coordonare în pregătirea primelor mandate la preşedinţia Consiliului UE ale României şi Bulgariei.
Totodată, cele două Executive vor adopta o Declaraţie comună referitoare la ariile principale ale cooperării bilaterale, regionale şi în plan european, euroatlantic şi internaţional. În cadrul reuniunii vor fi semnate şi o serie de documente sectoriale bilaterale.
În contextul acestui eveniment, prim-ministrul Tudose şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, împreună cu omologii lor bulgari au inaugurat, marţi dimineaţă, un nou punct de trecere a frontierei, la Lipniţa-Kainargea.
Marţi după-amiază, prim-ministrul Tudose va participa, la Varna, la Reuniunea cvadrilaterală la nivel înalt dintre România, Bulgaria, Serbia şi Grecia.
De asemenea, premierul Tudose va susţine declaraţii de presă comune cu omologii din Bulgaria, Boiko Borisov, şi Grecia, Alexis Tsipras, şi cu preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, conform programului oficial al şefului român al Executivului.
Din delegaţia română care îl însoţeşte pe premierul Tudose la Varna fac parte vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, ministrul Energiei, Toma Petcu, ministrul Economiei, George Şimon, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ministrul Comunicaţiilor, Lucian Şova, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc.
Guvernele României şi Bulgariei au mai avut reuniuni bilaterale în anii 2011, 2014 şi 2015, la Bucureşti, Ruse şi Craiova.
Mihai Tudose, primit la Palatul Evksinograd din Varna de omologul bulgar
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Oana Ţoiu: Conferinţa de Securitate de la Munchen, discuţii pe teme cheie pentru România
1

3.396
Reacție fulger a lui Ilie Bolojan după ce România a intrat în recesiune: Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitiv
3.396

83
SRI și SIE veghează. Economia poate să aștepte
83

1.889
'Bolojan a băgat România în gard!' - Câciu, reacție dură după confirmarea recesiunii. Presiune pe buget și salarii la prima contracție trimestrială serioasă după pandemie
1.889

4.001
Sorin Grindeanu s-a aprins după ce INS a confirmat intrarea României în recesiune: E timpul să oprim acest tăvălug
4.001

3.822
PSD anunță că începe evaluarea politică a lui Bolojan, după ce INS a anunțat că PIB-ul a scăzut:Miracolul de la Bihor a ucis pacientul
3.822

1.469
Guvernul, pe urmele banilor de la Lukoil: Supraveghere extinsă la rafinăria și cele 300 de benzinării ale gigantului rus
1.469

6.394
Simion schimbă garda în partid: Jurnalista Alexandra Păcuraru intră în conducerea AUR, peste Murad
6.394

1.238
Tanczos Barna îl apără pe Ilie Bolojan și spune că va rămâne premier până în 2027: Este singurul care și-a asumat decizii dificile
1.238

2.589
VIDEO Nicușor Dan, despre procurorii care vor să conducă PÎCCJ, DNA și DIICOT: „Mi se pare că sunt nişte oameni foarte interesanţi printre ei”
2.589

2.709
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
2.709

2.619
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
2.619

5.087
Dragos Sprînceană anunță că l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: Este singurul lider pe care l-am chemat și m-a refuzat
5.087

















Comentează