Uniunea Europeană poate oferi Londrei un acord comercial ''extrem de ambiţios'', care să includă tarife şi cote zero, dar şi multe servicii, cu condiţia ca Regatul Unit să respecte acum şi în viitor standardele UE, a anunţat luni negociatorul-şef pentru Brexit al blocului comunitar r, citat de AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
''Suntem pregătiţi să propunem un acord comercial foarte ambiţios ca pilon central al parteneriatului'', a declarat Barnier.
Acest acord va viza în special eliminarea tuturor drepturilor vamale şi a tuturor cotelor asupra bunurilor care fac obiectul schimburilor cu continentul, a explicat Barnier, care a prezentat la Bruxelles principiile avute în vedere de UE cu privire la viitoarea relaţie cu Regatul Unit.
Potrivit reprezentantului UE, cele două părţi trebuie să convină asupra unor ''garanţii specifice şi eficiente pentru a asigura un teren de joc neted pe termen lung'', el subliniind importanţa menţinerii concurenţei ''loiale şi deschise''.
Ca o a doua condiţie, Londra va trebui să fie de acord cu a permite Uniunii Europene să aibă acces la apele sale pentru pescuit şi vice versa.
Michel Barnier a atenţionat că, dacă Regatul Unit părăseşte piaţa unică şi uniunea vamală ale UE, atunci bunurile care intră în Uniune vor face obiectul controalelor de reglementare.
Nu va exista o recunoaştere reciprocă a regulilor privind serviciile financiare, a adăugat reprezentantul UE, astfel că băncile cu sediile în Regatul Unit nu vor putea să-şi ofere în mod automat serviciile oriunde în Uniunea Europeană.
''Există consecinţe mecanice ale alegerilor făcute de Regatul Unit. Companiile trebuie să se adapteze acum la această nouă realitate'', a accentuat Barnier.
În consecinţă, va trebui să fie convenit un acord cu privire la ''un mecanism care să permită menţinerea ridicată a normelor pe care le avem în materie socială, de mediu, climatică, fiscală şi al ajutoarelor de stat'', a insistat negociatorul-şef al UE pentru Brexit.
''Cu cât Regatul unit doreşte să fie mai apropiat (de reguli), cu atât accesul la piaţa unică va fi mai facil, dar nimic nu este gratuit. Cred că a respecta regulile este o chestiune de echitate'', a subliniat luni, la rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Ea a reamintit că declaraţia politică ce însoţeşte acordul de retragere a fost semnată de către premierul britanic Boris Johnson.
''Suntem siguri că o va respecta'', a spus Von der Leyen în legătură cu documentul ce evidenţiază mai ales principiul concurenţei loiale ca bază a viitoarei relaţii între UE şi Londra.
Acordul de retragere din UE pe care l-a negociat în mare măsură predecesoarea lui Boris Johnson la Downing Street, conservatoarea Theresa May, a făcut obiectul a numeroase prelungiri şi amânări, care au dus la demisia fostei şefe a executivului de la Londra şi la organizarea de alegeri anticipate. Acest acord prevede că actuala perioadă de tranziţie poate fi prelungită un an sau doi, cu condiţia ca Londra să solicite acest lucru înainte de 30 iunie. În toată această perioadă, efectele concrete ale Brexit-ului nu se vor face simţite, fiindcă regulile pentru cetăţeni şi companii vor rămâne la fel ca şi până acum.
Londra va trebui să respecte normele comunitare în pofida faptului că, de luni, Regatul Unit îşi pierde europarlamentarii, iar miniştrii şi specialiştii britanici nu vor mai putea participa la reuniunile omologilor lor europeni la Bruxelles. Dacă la capătul acestei perioade de tranziţie Londra şi Bruxellesul nu ajung la un acord şi nici nu prelungesc status quo-ul actual, atunci se va produce un "Brexit dur".
Michel Barnier propune Londrei un acord comercial extrem de abțios însă pune unele condiții
Explorează subiectul
Articole Similare

2.283
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
2.283

2.423
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
2.423

1.751
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.751

4.252
VIDEO Semnal istoric dat de cancelarul german: „Ordinea mondială aşa cum o cunoşteam nu mai există! Europa tocmai s-a întors dintr-o vacanţă din istorie”
4.252

71
VIDEO Gabriela Firea, despre inițiativa „My Voice, My Choice”: „Este rândul Comisiei Europene să asculte solicitarea celor peste 1,2 milioane de cetățeni europeni”
71

64
Europenii se tem pentru siguranța lor. Oamenii cer acțiuni ferme de la Uniunea Europeană
64

33
UE pregăteşte noi instrumente de finanţare pentru a accelera investiţiile în infrastructura energetică
33

199
UE pregătește suspendarea pactului comercial cu SUA dacă Trump amenință din nou cu introducerea de noi taxe
199

5.263
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
5.263

2.569
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.569

647
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
647

1.752
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.752

4.073
Două state au devenit brusc un obstacol în adoptarea noilor sancțiuni ale UE împotriva petrolului rusesc
4.073

















Comentează