Metrorex va cumpăra energie electrică în următoarele trei luni de la Hidroelectrica, după intrarea în insolvenţă a furnizorului Getica 95, au afirmat luni, surse din sectorul energetic, conform agerpres.
Iniţial, Metrorex a încercat să încheie un contract pe Sistemul electronic al achiziţiilor publice (SEAP), însă nimeni nu a răspuns ofertei cerute de compania de transport. A urmat o negociere directă cu Hidroelectrica şi parafarea unui contract provizoriu pe trei luni, urmând ca Metrorex să pregătească o nouă licitaţie pe SEAP în această perioadă.
Până acum, Metrorex cumpăra energie de la Getica 95, cel mai mare furnizor de pe piaţa concurenţială din România, care însă a intrat în insolvenţă în urmă cu o săptămână.
Viorel Tudose, administratorul Getica 95, declara în luna martie, pentru AGERPRES, că Metrorex utilizează 25 MW de electricitate pe oră, fiind printre cei mai mari consumatori de energie din Bucureşti.
Metrorex va cumpăra energie electrică în următoarele trei luni de la Hidroelectrica
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

267
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
267

2.514
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.514

5.326
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
5.326

40
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
40

407
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
407

374
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
374

912
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
912

1.303
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
1.303

2.166
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.166

43
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
43

89
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
89

826
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
826

137
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
137
















Comentează