Metrorex împreună cu Ambasada Spaniei şi Editura Polirom lansează a doua campanie de promovare a literaturii în reţeaua de metrou a Capitalei şi, începând de vineri, pe Magistralele 1 şi 3 va intra în circulaţie metroul literaturii spaniole, în interiorul căruia vor fi expuse afişe cu texte literare ilustrate.
Fragmentele selectate sunt extrase din operele unor cunoscuţi scriitori spanioli contemporani şi interpretate de trei ilustratori din Spania şi România, informează Metrorex printr-un comunicat remis AGERPRES.
"Prin intermediul campaniei "Atenţie, se deschid cărţile!", se dezvoltă iniţiativa de promovare a literaturii spaniole în rândul publicului larg. Proiectul oferă călătorilor ocazia de a experimenta scurte momente de lectură, trezindu-le curiozitatea pentru operele selectate şi creându-le iluzia de "călătorie în călătorie"", subliniază reprezentanţii companiei.
Astfel, bucureştenii şi vizitatorii Capitalei sunt invitaţi să se bucure de literatura spaniolă şi de frumoasele ilustraţii într-un spaţiu mai puţin obişnuit, urmând modelul unui inedit proiect cultural desfăşurat anual la Madrid.
Campania prezintă fragmente din operele a trei scriitori spanioli de renume mondial: Carlos Ruiz Zafon, Arturo Perez Reverte şi Maria Duenas.
Afişele atrag atenţia în special datorită ilustraţiilor care însoţesc fragmentele, fiind inspirate din operele respective. Pentru această ediţie, ilustratorii selectaţi au fost spaniolii David de las Heras şi Eva Vazquez şi românca Miruna Radovici.
Acest proiect a luat naştere la Madrid în 1997 la iniţiativa Asociaţiei Editorilor, cu sprijinul Metro de Madrid, compania de stat care administrează reţeaua de metrou din capitala Spaniei, fiind în prezent una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite campanii culturale din oraş, care a reuşit să aducă literatura mai aproape de milioanele de persoane care folosesc zilnic acest mijloc de transport.
Metrorex: Începând de vineri, pe Magistralele 1 şi 3, va intra în circulaţie metroul literaturii spaniole
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

3
Doi agenţi de poliţie, transportaţi la spital după ce autospeciala a fost acroşată de un autoturism pe DN 5
3

785
FOTO Daciana Sârbu vine cu detalii incredibile: „Avionul era pe jumătate gol. Ministrul a sunat să nu fie îmbarcată Irina”
785

1.909
Prima decizie anunțată de noul ministru al Educației - peste 400 de posturi aprobate: 'Mă bucur că primul mesaj include o veste bună'
1.909

2.811
VIDEO Dacia lansează un nou model extrem de spectaculos: Ideea vine din perioada comunistă
2.811

20
Mocănița de pe Valea Bistriței, în atenția unui investitor privat pentru transformare în atracție turistică
20

1.426
Rezultate LOTO 5 martie 2026: numerele extrase joi. Jackpot de peste 10 milioane € la Joker
1.426

1.489
Protest cu mesaj politic în București: Susținere pentru opoziția iraniană și sloganuri de sprijin pentru Reza Pahlavi
1.489

47
Amenzi de 600.000 de lei și activități suspendate: 21 de sancțiuni pentru poluarea râului Bistrița
47

51
Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un zid care s-a prăbuşit
51

2.136
'Este enorm'. Kövesi, avertisment dur de la Bruxelles: mafia fraudelor cu bani europeni scapă de sub control | DOCUMENT
2.136

382
Constănțean admis la Stanford: Doar 300 din 8.000 de candidați au fost acceptați, iar doar 30 au primit bursă
382

48
Fabrică 'fantomă' de ţigări, destructurată în Caraş-Severin: Judecătorii au emis mandate de arestare preventivă
48

2.319
VIDEO DIICOT, în colaborare cu FBI și Europol, au dat lovitura globală hackerilor: 5 români în vizor; o uriașă piață online de date furate, închisă
2.319

















Comentează