Angela Merkel caută în continuare o soluţie europeană la problema migraţiei, prin discuţii cu liderii altor state membre ale Uniunii Europene, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters, conform agerpres.
''Cancelarul lucrează cu alţi parteneri europeni pentru a dezbate şi a găsi soluţii europene'', a declarat Steffen Seibert în conferinţa de presă săptămânală a executivului german.
În cadrul summitului organizat duminică de Comisia Europeană la Bruxelles, premierul italian Giuseppe Conte a prezentat un plan în 10 puncte ce reia mai multe idei propuse de precedentele guverne de la Roma, printre care împărţirea de către statele membre a responsabilităţii în cazul migranţilor salvaţi pe mare şi tăierea fondurilor de la bugetul UE pentru ţările ce refuză să preia refugiaţi.
De asemenea, Italia susţine ideea creării unor centre în nordul Africii unde să fie procesate cererile de azil în cazul migranţilor salvaţi pe mare.
Reuniunea la nivel înalt desfăşurată duminică la Bruxelles a fost boicotată de liderii ţărilor din Grupul de la Vişegrad (Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia) şi prefaţează Consiliul European din 28-29 iunie.
La summitul care începe joi, premierul ungar Viktor Orban ar urma să-şi reafirme opoziţia faţă de schema europeană de redistribuire a migranţilor pe baza unor cote obligatorii între statele UE, propunere căreia i se opun şi alte ţări membre central-europene.
Merkel caută o soluție la problema migrației
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

127
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
127

1.629
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
1.629

106
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
106

43
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
43

49
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
49

63
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
63

4.086
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
4.086

28
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
28

72
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
72

3.155
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.155

36
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
36

2.655
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
2.655

2.662
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.662
















Comentează