Medvedev avansează la Indian Wells, după o călătorie întârziată de conflictul din Orientul Mijlociu

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 08-03-2026 12:20

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Dintre cei trei ruşi care au ajuns cu întârziere în California din cauza războiului din Orientul Mijlociu, Daniil Medvedev a fost singurul care s-a calificat în turul trei, sâmbătă, la Indian Wells. După ce l-a învins pe Alejandro Tabilo (6-4, 6-2) în ultima partidă a sesiunii de noapte, câştigătorul US Open 2021 a povestit apoi despre călătoria sa de la Dubai, unde a câştigat titlul după ce Tallon Griekspoor s-a retras din finală, până la primul Masters 1000 al sezonului, conform news.ro.

„Nu a fost uşor să decidem ce să facem”, a explicat el mai întâi. „La un moment dat, am discutat mult cu Andrei (Rublev) şi Karen (Haceanov). Andrei şi cu mine am decis să mergem în Oman pentru a încerca să găsim o soluţie acolo. Nu a fost uşor, pentru că toată lumea încerca să plece. Nu erau multe locuri disponibile şi nici multe avioane. Karen ni s-a alăturat şi, a doua zi, am reuşit să luăm un zbor spre Istanbul şi apoi altul spre Los Angeles. A fost doar mai lung şi puţin mai stresant decât de obicei din punct de vedere logistic.”

În mod evident, Medvedev a gestionat situaţia cu destul calm, în ciuda evenimentelor în curs. „Stăteam la un hotel unde s-a întâmplat ceva şi a trebuit să evacuăm în timpul nopţii împreună cu soţia mea. După aceea, cred că depinde de tipul de persoană care eşti şi de situaţia în care te afli. Dacă aş fi fost cu copiii mei, probabil că aş fi fost mai stresat. Dar ei erau acasă, în Monaco. Aşa că mi-am spus: „Cel mai important este să găsesc o modalitate de a ajunge la Indian Wells”.

Potrivit lui, călătoria în sine a fost cea mai dificilă de gestionat şi de realizat, în special pentru a ajunge în Oman cu maşina. Ajuns la graniţă, a fost nevoit să se întoarcă din drum deoarece şoferul său uitase paşaportul, a povestit el presei ruse acum două zile.

În Dubai, viaţa şi-a reluat rapid cursul: „Mă simţeam în siguranţă, poate mă înşel, dar asta simţeam. Duminica, eram la mall şi ne bucurăm de şederea noastră în Dubai. Cred că nu eram prea stresaţi de situaţia în sine, ci mai degrabă de modul în care urma să ieşim din ea.”

Ajuns miercuri la Indian Wells, Medvedev a reuşit să se adapteze bine la diferenţa de fus orar şi la reluarea antrenamentelor. „În mod normal, avem patru sau cinci zile să ne pregătim aici dacă jucăm bine la Dubai. De data aceasta am avut trei zile, ceea ce nu e rău, era limita maximă pentru că există o diferenţă de fus orar de douăsprezece ore şi călătoria noastră a fost mai dificilă decât un zbor direct între Dubai şi Los Angeles.”

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură-3°C
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri