Ali Shaath, inginer constructor în vârstă de 67 de ani, a fost numit joi la conducerea grupului de 15 tehnocraţi palestinieni care va guverna Fâşia Gaza, conform fazei a doua a planului de pace propus de preşedintele american Donald Trump pentru încheierea războiului dintre Israel şi Hamas, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Shaath, născut în 1958 la Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, a fost viceministru al planificării în cadrul Autorităţii Palestiniene din Cisiordania aflată sub ocupaţie israeliană. A obţinut doctoratul în inginerie civilă la Queen's University din Belfast.
Într-un interviu acordat joi unui post de radio palestinian, el a apreciat: "Dacă aş aduce buldozere şi aş împinge molozul în mare (Marea Mediterană - n. red.) şi aş face insule noi, pământ nou, aş cuceri teritorii noi pentru Gaza şi în acelaşi timp aş curăţa molozul", ceea ce s-ar putea realiza după estimarea sa în trei ani.
Reuters reaminteşte că palestinienii au mai folosit material din ruinele după conflicte cu israelienii pentru construcţia portului de agrement istoric din oraşul Gaza şi pentru alte proiecte.
Acum nu este însă clar cum va obţine comitetul condus de Shaath aprobările necesare pentru importul utilajelor grele necesare. Israelul se opune în general unor astfel de importuri, din motive de securitate.
Oricum, prioritatea pentru noua administraţie care va înlocui gruparea islamistă Hamas este asigurarea ajutoarelor de urgenţă, inclusiv a unor adăposturi temporare pentru refugiaţi. Urmează, pe lista prezentată de Shaath, refacerea "infrastructurilor vitale şi esenţiale" şi abia apoi reconstrucţia locuinţelor şi a altor clădiri.
Un raport al ONU din 2024 estima că reconstrucţia locuinţelor distruse din Gaza va dura cel puţin până în 2040, dar s-ar putea întinde chiar pe decenii.
Shaath s-a arătat însă optimist: "Gaza îşi va reveni şi va fi mai bine decât era în cel mult şapte ani".
Hamas, care a guvernat Gaza din 2007 şi a declanşat războiul în 7 octombrie 2023, atacând Israelul prin surprindere, luând ostatici şi omorând civili, refuză să depună armele, dar a susţinut numirea comitetului condus de Shaath. Autoritatea acestuia urmează să se extindă în cele din urmă pe întreaga suprafaţă de 365 de km pătraţi, de la Marea Mediterană la frontiera din est cu Israelul.




























Comentează