Medicul Mihai Lucan a fost adus joi dimineaţa la sediul central al DIICOT din Capitală, pentru a fi audiat într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, informează agerpres.ro.
De asemenea, la sediul DIICOT a fost adus şi fiul medicului.
Până în prezent, două persoane au fost reţinute de procurori în acest dosar. Este vorba de Dan Emil Fofiu Sânpetreanu şi Sanda Rodica Baciu, director administrativ şi respectiv director economic în cadrul Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.
Procurorii DIICOT au efectuat miercuri percheziţii la clinica din Cluj a chirurgului Mihai Lucan, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări infracţionale organizate, specializată în delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prejudiciul cauzat fiind de peste 5 milioane lei.
Mihai Lucan este suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2005 şi până la finalul anului 2016, un număr de trei suspecţi, angajaţi ai unei clinici medicale din Cluj, au constituit un grup infracţional organizat, care a avut ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul persoanei vătămate, respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajaţii acestei unităţi sanitare, în beneficiul unei clinici medicale private, entitate prin intermediul căreia suspecţii şi-au promovat interesele", susţin procurorii.
Anchetatorii arată că un aparat medical performant, utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer, a fost transferat ilegal de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca la clinica privată, unde a fost utilizat timp de şase ani.
Potrivit procurorilor, reprezentanţii institutului şi ai clinicii au dispus, în anul 2007, transferul fizic şi fără titlu al acestui aparat din sediul institutului în cel al clinicii private, fără a întocmi niciun fel de contract în acest sens. În perioada 2007 - 2013, atât aparatul utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia ţesuturilor afectate, precum şi consumabilele aferente achiziţionate din bugetul institutului au fost utilizate exclusiv în beneficiul clinicii private.
"Astfel, în perioada 2007 - 2009, un număr de 159 de pacienţi au făcut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatică/ renală) care au fost efectuate în cadrul clinicii private cu ajutorul unei aparaturi medicale (GALIL) aparţinând institutului şi transferată fără titlu din incinta acestei instituţii în cea a clinicii private, în condiţiile în care sumele necesare achiziţionării kit-urilor pentru utilizarea acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de către instituţia de stat, iar pacienţilor le-au fost percepute sume consistente de bani, cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/ intervenţie, echivalent în lei, reprezentând atât procedura medicală propriu-zisă, precum şi kit-ul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale plus alte consumabile specifice (butelii cu gaze - heliu şi argon), întreg setul costând aproximativ 3.800 euro per pacient", reiese dintr-un comunicat al DIICOT.
Conform DIICOT, o altă modalitate de delapidare a instituţiei medicale de stat a constat în diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicală, pe care le presupunea internarea pre-operatorie şi post-operatorie a pacienţilor asupra cărora au fost efectuate intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii medicale private.
De asemenea, o altă modalitate de delapidare a constat în folosirea resurselor financiare, materiale şi umane ale laboratorului de analize din cadrul institutului pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul clinicii aparţinând unei societăţi comerciale.
"Contravaloarea serviciilor medicale prestate de către persoana vătămată nu a fost achitată, respectiv, analize medicale ale ţesuturilor umane recoltate prin biopsii sau alte asemenea analize specific medicale de la pacienţii asupra cărora au fost efectuate intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii medicale private, în condiţiile în care toate aceste costuri au fost suportate din bugetul alocat institutului", precizează DIICOT.
Medicul Mihai Lucan, audiat la DIICOT
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Schimbare radicală în screeningul cancerului de sân: Nu vârsta, ci riscul contează
1

1.235
Val de gripă în România - cazurile se dublează în spitale. Medicii avertizează: 'Urmează săptămâni complicate'
1.235

64
Tratamentele stomatologice, finanțate de stat în spitalele publice: Anunțul făcut de ministrul Sănătății
64

739
Cum a fost tratat un bărbat care suferea de o boală de inimă încă din tinerețe
739

77
Premieră medicală la SJU Alba Iulia: pacientul și-a recuperat auzul după o intervenţie ORL endoscopică
77

375
Recuperarea medicală de succes începe cu profesioniști care știu ce fac
375

1.093
Când nu ne putem opri din a da scroll pe telefon apare 'brain rot'. Mintea rămâne captivă într-un ciclu de postări fără sfârșit
1.093

2.957
Diabetul ‘uitat’ timp de 70 de ani a fost recunoscut oficial: Boala care afectează milioane de oameni și schimbă tot ce știam despre diabet
2.957

2.314
Avertismentul specialiștilor. Ce probleme apar dacă dacă nu dormiți suficient
2.314

3.714
Medicina confirmă ce lucruri bizare se întâmplă cu cei care au beneficiat de un transplant de organe
3.714

1.434
O veche teorie contrazisă de cercetători - Boala Alzheimer ar putea fi reversibilă
1.434

589
Sfaturi de sezon: Cele mai bune soluții împotriva mahmurelii
589

1.735
'Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase'. Apa de gură cu unul dintre cele mai cunoscute condimente ar putea să intre pe piață în curând
1.735

















Comentează