Medicamentele GLP-1 protejează împotriva apariţiei sau agravării dependenţelor

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 06-03-2026 14:12

Actualizat: 06-03-2026 14:45

Article thumbnail

Sursă foto: X

Ozempic, Mounjaro şi alte medicamente GLP-1 pentru diabet pot preveni noile tulburări asociate consumului de substanţe şi pot atenua dependenţele existente, conform concluziilor unui studiu amplu realizat pe veterani de război americani, transmite Reuters.

Efectul protector a fost observat în cazul unei game largi de substanţe care creează dependenţă şi obişnuinţă, inclusiv cocaina, opioidele, alcoolul, nicotina şi canabisul, adăugând dovezi suplimentare unui fenomen semnalat anterior în studii mai restrânse, potrivit Agerpres.

"Această amploare a fost o surpriză", a declarat dr. Ziyad Al-Aly de la VA Saint Louis Health Care System din Missouri, care a condus studiul publicat în jurnalul ştiinţific The BMJ.

"În medicina dependenţei, nu există niciun medicament care să funcţioneze pentru toate aceste substanţe", a adăugat el.

Echipa sa a utilizat o bază de date a Departamentului Afacerilor Veteranilor din SUA pentru a identifica pacienţii cu diabet de tip 2 trataţi cu medicamente din două clase diferite de medicamente: GLP-1, cum ar fi Trulicity sau Mounjaro de la Eli Lilly, şi Victoza sau Ozempic de la Novo Nordisk; şi inhibitori SGLT-2, precum Jardiance de la Boehringer Ingelheim şi Farxiga de la AstraZeneca. Apoi, i-au comparat în studii randomizate simulate.

În cea mai mare parte, participanţii la studiu nu luau medicamente GLP-1 în dozele mai mari utilizate pentru tratarea obezităţii.

Cei 124.001 de participanţi fără antecedente de abuz de substanţe care luau medicamente GLP-1 prezentau un risc cu 14% mai mic de a dezvolta o nouă tulburare de consum de substanţe în următorii trei ani comparativ cu cei 400.816 de pacienţi similari cărora li s-au prescris inhibitori SGLT-2.
Medicamentele GLP-1 au redus cu 18% probabilitatea apariţiei unor noi tulburări asociate consumului de alcool, a tulburărilor legate de consumul de canabis, cu 14%, a consumului de cocaină, cu 20%, a consumului de nicotină, cu 26% şi a consumului de opioide, cu 25%, au constatat cercetătorii.

Dintre cei 81.617 de pacienţi cu tulburări existente asociate consumului de substanţe, probabilitatea vizitelor la secţia de urgenţă a unităţilor medicale în următorii trei ani a fost cu 31% mai redusă în cazul celor care luau GLP-1. Medicamentele GLP-1 au redus, de asemenea, internările în spital cu 26% comparativ cu SGLT-2, decesele asociate, cu 50%, supradozele de droguri, cu 39% şi ideile suicidale sau tentativele de suicid, cu 25%.

Medicii sunt învăţaţi că, "în cazul în care un pacient are o dependenţă de substanţa A, îi administrezi antidotul pentru substanţa A, cum ar fi un plasture cu nicotină pentru tutun sau naltrexonă pentru alcool", a spus Al-Aly. "În acest caz, însă, există acest medicament care acţionează asupra tuturor substanţelor care creează dependenţă", a continuat el.

"Acest lucru ne spune că, probabil, există o cale biologică comună care determină toate aceste dependenţe şi care poate fi ţintită cu medicamente sau tratată cu GLP-1", a precizat specialistul.

Proteinele din celulele creierului care primesc semnale chimice de la medicamentele GLP-1, cunoscute sub numele de receptori GLP-1, se găsesc într-o zonă numită sistemul mezolimbic, care este responsabilă de motivaţie şi semnalizarea recompensei, a remarcat Al-Aly.

Medicamentele GLP-1 acţionează probabil în sistemul mezolimbic "înăbuşind poftele" prin reducerea zgomotului din creierul oamenilor care îi determină să consume excesiv alimente sau medicamente, a spus el.

Cercetătorii au declarat că nu ştiu dacă efectele persistă atunci când oamenii iau aceste medicamente timp de mai mulţi ani sau dacă intervine o adaptare a creierului în urma căreia efectele GLP-1 ar putea slăbi.

"Suntem foarte interesaţi să aprofundăm acest aspect şi să încercăm să înţelegem ceva mai bine acest concept", a spus Al-Aly.

Departamentului Afacerilor Veteranilor are în vedere un studiu clinic tradiţional de amploare pentru testarea semaglutidei, ingredientul principal din Ozempic şi Wegovy, la veterani americani cu tulburări asociate consumului de alcool.

Novo Nordisk a declarat că în prezent nu desfăşoară niciun studiu clinic pentru evaluarea semaglutidei la pacienţii cu tulburări legate de consumul de substanţe sau cu boli asociate dependenţei, deşi modificările consumului de alcool reprezintă un obiectiv secundar al unui studiu pe care îl desfăşoară, cu semaglutida în combinaţie cu alte medicamente, pe pacienţi cu boli hepatice declanşate de consumul de alcool.

Producătorul danez de medicamente a declarat, de asemenea, că este la curent cu numeroase studii care analizează GLP-1 şi reducerea comportamentelor legate de dependenţă şi a salutat cercetările independente în acest domeniu.

"Pentru pacienţii cu diabet de tip 2 care suferă (sau sunt expuşi riscului) de tulburări asociate consumului de substanţe, mesajul cheie este să nu aştepte o singură 'soluţie miraculoasă'", a scris Fares Qeadan de la Universitatea Loyola din Chicago într-un editorial publicat împreună cu studiul. "Aceste rezultate sugerează că, atunci când agoniştii receptorilor GLP-1 sunt indicaţi clinic din motive cardiometabolice, beneficiile potenţiale pentru rezultatele asociate consumului de substanţe pot fi un motiv în plus în procesul decizional comun", a adăugat el.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură2°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri