Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Eduard Moldovanu, şef al Laboratorului de Radiologie şi Imagistică medicală din cadrul Spitalului de Neurochirurgie "N. Oblu" Iaşi, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, ambele în formă continuată.
În dosar a mai fost deferită justiţiei, sub control judiciar, Maria Magdalena Rîndaşu, asistent medical la acelaşi laborator, pentru luare de mită, în formă continuată.
În cauză, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpaţii Dan Ionuţ Aranyosi, infirmier, acuzat de complicitate la luare de mită şi la abuz în serviciu, ambele în formă continuată, şi Elena Carmen Gherman, asistent medical, pentru luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 18 martie - 3 iunie 2016, Moldovanu a pretins şi primit cu titlu de mită de la mai mulţi pacienţi sume cuprinse între 250 şi 600 lei (în total 3.300 lei) pentru efectuarea unor examene RMN, interpretarea rezultatelor şi prescrierea de tratamente.
"Totodată, în niciuna dintre situaţii, inculpatul Moldovanu, beneficiind şi de ajutorul lui Dan Ionuţ Aranyosi, nu a înregistrat în evidenţele unităţii medicale investigaţiile efectuate şi sumele percepute pentru efectuarea examenelor RMN, cu consecinţa prejudicierii bugetului Spitalului cu o pagubă reprezentată de costul real al investigaţiilor medicale. În perioada de 11 februarie - 10 martie 2016, inculpata Rîndaşu a pretins şi primit de la doi pacienţi suma de 550 lei pentru efectuarea unor examene RMN pentru cap şi genunchi", susţin procurorii.
DNA precizează că, la rândul său, în 27 ianuarie 2016, Elena Carmen Gherman, în calitate de asistent medical, a pretins şi primit de la un pacient suma de 350 lei pentru efectuarea unui examen CT cranian.
În cursul urmăririi penale, Eduard Moldovanu a achitat suma de 3.750 de lei, reprezentând explorările radiologice cu plată efectuate de acesta, spitalul recuperând astfel prejudiciul cauzat.
În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii Aranyosi şi Gherman au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor şi că sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora: 2 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 2 ani, ambele cu suspendare sub supraveghere şi interzicerea pe o perioadă de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.
"Inculpaţii Aranyosi şi Gherman vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi sau Primăria Iaşi, pe o perioadă de 60 de zile, respectiv 90 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu pot presta această muncă", menţionează DNA.
Procurorii anticorupţie au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de 6.740 lei, 100 de franci elveţieni, 80 lire sterline şi 80 de euro ce aparţin lui Moldovanu şi asupra unui autoturism ce aparţine Mariei Rîndaşu.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse.
Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.
Medic trimis în judecată de DNA: Mită pentru analize
Articole Similare

941
Val de gripă în România - cazurile se dublează în spitale. Medicii avertizează: 'Urmează săptămâni complicate'
941

54
Tratamentele stomatologice, finanțate de stat în spitalele publice: Anunțul făcut de ministrul Sănătății
54

680
Cum a fost tratat un bărbat care suferea de o boală de inimă încă din tinerețe
680

73
Premieră medicală la SJU Alba Iulia: pacientul și-a recuperat auzul după o intervenţie ORL endoscopică
73

372
Recuperarea medicală de succes începe cu profesioniști care știu ce fac
372

1.087
Când nu ne putem opri din a da scroll pe telefon apare 'brain rot'. Mintea rămâne captivă într-un ciclu de postări fără sfârșit
1.087

2.950
Diabetul ‘uitat’ timp de 70 de ani a fost recunoscut oficial: Boala care afectează milioane de oameni și schimbă tot ce știam despre diabet
2.950

2.314
Avertismentul specialiștilor. Ce probleme apar dacă dacă nu dormiți suficient
2.314

3.708
Medicina confirmă ce lucruri bizare se întâmplă cu cei care au beneficiat de un transplant de organe
3.708

1.432
O veche teorie contrazisă de cercetători - Boala Alzheimer ar putea fi reversibilă
1.432

589
Sfaturi de sezon: Cele mai bune soluții împotriva mahmurelii
589

1.723
'Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase'. Apa de gură cu unul dintre cele mai cunoscute condimente ar putea să intre pe piață în curând
1.723

92
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur: Toxine, inflamație și de ce mahmureala e mai grea cu vârsta
92

















Comentează