Materiale sanitare-în spaţiile personale ale unor cadre medicale din SJU Piatra-Neamţ, după un control

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 19-02-2026 10:19

Actualizat: 19-02-2026 10:39

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Un control inopinat efectuat de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ în incinta unităţii a scos la iveală că mai multe materiale sanitare erau depozitate în spaţiile personale ale unor cadre medicale şi nu în cele special destinate depozitării şi inventarierii.

Potrivit conducerii SJU Piatra-Neamţ, controlul s-a desfăşurat în urma unor sesizări primite cu privire la posibile deficienţe legate de anumite materiale sanitare, precum şi la lipsa punctuală a unor medicamente necesare tratamentului pacienţilor şi protecţiei personalului medical, potrivit Agerpres.

Astfel, verificarea a fost realizată prin implicarea structurilor responsabile din cadrul unităţii sanitare, fiind analizate inclusiv spaţiile de depozitare şi vestiarele unor secţii medicale şi chirurgicale.

"Materialele sanitare au spaţii special destinate depozitării şi evidenţei, astfel încât în orice moment să existe o situaţie clară a stocurilor şi să poată fi semnalată din timp necesitatea suplimentării acestora. Această organizare are ca scop evitarea oricărei situaţii în care pacienţii ar putea fi puşi în dificultatea de a achiziţiona personal materiale necesare actului medical. În cadrul verificărilor au fost identificate cazuri izolate în care anumite materiale se aflau în alte spaţii destinate uzului personal al unor cadre medicale, şi nu în zonele de depozitare prevăzute procedural", a transmis conducerea SJU Piatra-Neamţ.

În urma rezultatelor controlului s-a dispus remedierea imediată a neconformităţilor identificate şi actualizarea şi verificarea stocurilor de materiale sanitare şi medicamente.

Totodată, s-a stabilit consolidarea mecanismelor de monitorizare şi raportare, precum şi informarea şefilor de secţie, a şefilor de compartiment şi a asistentelor şefe, cu solicitarea de a proceda la corectarea aspectelor constatate.

Conducerea SJU Piatra-Neamţ a transmis că vor urma şi alte verificări în unitatea sanitară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri