Jandarmeria Capitalei va asigura ordinea publică la meciul dintre FCSB şi Fenerbahce, care va avea loc joi, începând cu ora 22:00, pe stadionul Arena Naţională din Bucureşti.
"Pentru desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică a acestui eveniment sportiv, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la şi de la stadion, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei", informează Biroul de presă al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB).
În Centrul Vechi se va acţiona în sistem integrat, jandarmerie, poliţie şi pompieri, fiind dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică.
"În cadrul dispozitivului de ordine publică, se vor afla jandarmi din cadrul echipelor de dialog, vorbitori de limba engleză şi turcă, care vor participa la această misiune cu scopul de a asigura o bună relaţionare cu suporterii echipei oaspete. Aceştia vor fi sprijiniţi de trei poliţişti din Turcia, care au misiunea de a facilita dialogul şi transmiterea principalelor mesaje ale autorităţilor române", arată sursa citată.
Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 20:00
Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 20:00, doar pe baza biletelor sau invitaţiilor puse la dispoziţie de organizator, alături de un document de identitate în format fizic sau electronic.
Accesul suporterilor echipei FC FCSB în complexul sportiv se va face prin bulevardul Basarabia şi strada Maior Ion Coravu, pentru Tribuna I, Tribuna II şi Peluza II Sud, în timp ce accesul suporterilor echipei Fenerbahce se va face prin bulevardul Pierre de Coubertin, pentru Peluza I Nord.
Suporterii oaspeţi care vor efectua deplasarea către stadion pornind din Centrul Vechi al Capitalei pot folosi troleibuzul 90, din Piaţa Universităţii - staţia "Universitate", până la staţia "Arena Naţională", urmând ca fiecare persoană să achite, la îmbarcare, costul călătoriei (se accepta şi plata cu card bancar) sau vor merge în "corteo", deplasarea făcându-se sub protecţia forţelor de ordine, cu o durată aproximativă de 60-70 de minute, pe o distanţă de aproximativ 4,5 km.
Suporterii oaspeţi care aleg alte trasee de deplasare (cu taxi sau ride-sharing) sunt aşteptaţi în proximitatea arenei sportive, pe bulevardul Pierre de Coubertin, începând cu ora 20:00.
Din raţiuni de securitate, Jandarmeria recomandă suporterilor oaspeţi să evite deplasarea pe strada Maior Ion Coravu şi bulevardul Basarabia.
Accesul spectatorilor în arena sportivă se va realiza sub îndrumarea forţelor de ordine, după efectuarea unui control riguros de către Jandarmerie şi societatea specializată de protecţie şi pază.
"Pentru acest meci de fotbal, din raţiuni de siguranţă, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor şi persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât şi a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare. În acest context, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă şi pentru a preveni eventuale incidente ce pot apărea din această cauză, recomandăm tuturor spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces", precizează comunicatul.
Ce reguli trebuie să respecte suporterii
Conform prevederilor legale în vigoare, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
În conformitate cu prevederile art. 5 din OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, cu modificările şi completările ulterioare, fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.




























Comentează