Primarul oraşului francez Nisa (sud), Christian Estrosi, a anunţat vineri că va închide accesul pe Promenade des Anglais, celebrul bulevard de pe faleza oraşului, în cadrul măsurilor destinate limitării răspândirii coronavirusului, informează Reuters şi DPA potrivit Agerpres.
Estrosi a declarat totodată pentru postul de televiziune francez LCI că ia în calcul implementarea la Nisa a unor măsuri care să interzică oamenilor să iasă din case.
"Iau în calcul un ordin care le interzice oamenilor să iasă din case chiar din seara aceasta, excepţie făcând, desigur, personalul din domeniile prioritare de care trebuie, de asemenea, să avem grijă", a declarat Estrosi, el însuşi testat pozitiv pentru coronavirus.
Autorităţile din Franţa au impus începând de marţi carantina pentru cei 67 de milioane de locuitori în cadrul eforturilor de a reduce transmiterea virusului care a infectat peste 245.000 de persoane pe plan global, bilanţul deceselor ajungând la 10.028.
Numărul cazurilor de coronavirus din Franţa a continuat să crească vertiginos, ajungând la 10.995. De asemenea, până joi după-amiaza fuseseră înregistrate 372 de decese provocate de COVID-19, potrivit DPA.
Carantina, anunţată luni de preşedintele Emmanuel Macron pentru o perioadă de minim 15 zile, va trebui probabil extinsă, potrivit purtătoarei de cuvânt a guvernului, Sibeth Ndiaye.
Măsuri de urgență pe Coasta de Azur - Nisa închide celebra sa faleză
Explorează subiectul
Articole Similare

129
Urmează România? Germania vrea să introducă restricții pentru accesul copiilor la reţelele sociale
129

18
Donald Trump urmează să țină discursul anual 'State of the Union'
18

2.235
Scandal uriaș din cauza declarațiilor ambasadorului SUA în Israel: Țările arabe cer socoteală SUA
2.235

1.983
Donald Trump revine la subiectul preferat, Groenlanda: Ce vrea să trimită pe cea mai mare insulă din lume
1.983

46
Coasta de Est a SUA se pregăteşte pentru o nouă furtună de zăpadă
46

3.850
Act terorist într-un important oraș din Ucraina, soldat cu numeroase victime: Rusia a lovit Kievul cu rachete balistice
3.850

3.938
Incident în Groenlanda cu un submarin american: Danemarca a trimis un elicopter de pe o navă de război
3.938

78
OpenAI spune că va cheltui 600 miliarde de dolari pentru capacitatea de calcul până în 2030
78

83
Cum au afectat importurile ieftine din China inflaţia în zona euro
83

2.908
Gigantul JPMorgan recunoaște că l-a lăsat fără conturi pe Donald Trump, imediat după asaltul de la Capitoliu
2.908

2.753
Operațiune sub acoperire? Trei angajați din Silicon Valley, suspectați că au transmis secretele Google către Iran
2.753

1.340
Jucăriile pentru copii pot crea probleme în aeroport. Un copil de 4 ani a fost percheziționat din cauza unui obiect interzis
1.340

2.454
Teroare în toiul nopții: rachetele balistice rusești amenință Kievul, în timp ce mai multe explozii sunt auzite în tot orașul
2.454

















Comentează