Măsură nouă în Neamț: timpul de intervenție al medicilor din spital, urmărit digital

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 03-02-2026 09:39

Actualizat: 03-02-2026 10:03

Article thumbnail

Sursă foto: alephnews.ro

Timpul de intervenţie al medicilor solicitaţi din cadrul secţiilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) va fi monitorizat informatic, a declarat, pentru AGERPRES, managerul unităţii sanitare, Alexandru Pătraşcu.

Decizia vine ca urmare a numeroaselor sesizări cu privire la timpii mari de aşteptare pentru consulturile de specialitate din cadrul UPU, potrivit Agerpres.

Managerul SJU Piatra-Neamţ a precizat că în urma verificărilor au fost identificate unele disfuncţionalităţi legate de timpii de reacţie ai medicilor de pe secţiile de specialitate, în situaţiile în care aceştia sunt solicitaţi pentru consulturi la UPU.

"Pentru a elimina orice suspiciune privind existenţa unor întârzieri nejustificate, indiferent dacă acestea ar fi cauzate de prezentarea simultană a mai multor pacienţi sau de alte motive care nu ţin de urgenţe medicale reale ori de activităţi medicale obiective, conducerea spitalului a decis implementarea unei măsuri clare şi verificabile de monitorizare. Începând cu data de 15 februarie, fiecare solicitare adresată unui medic de pe secţie pentru efectuarea unui consult la Unitatea de Primiri Urgenţe va fi înregistrată în sistemul informatic al spitalului, cu menţionarea exactă a momentului solicitării. Totodată, momentul prezentării medicului la UPU şi efectuarea consultului vor fi consemnate în acelaşi sistem", a spus Alexandru Pătraşcu.

Acesta consideră că măsura va permite monitorizarea obiectivă a timpilor de răspuns, identificarea eventualelor întârzieri nejustificate şi adoptarea, fără întârziere, a măsurilor necesare, în interesul pacienţilor şi al actului medical de calitate.

Managerul SJU Piatra-Neamţ a subliniat că respectarea timpilor de intervenţie în situaţii de urgenţă nu reprezintă o opţiune, ci o obligaţie profesională şi morală faţă de pacienţi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri