Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat, miercuri, că a transmis părţii ucrainene, pe canale diplomatice, acceptul privind tranzitarea canalelor Chilia şi Bâstroe de către nave sub pavilion terţ încărcate cu cereale, notează Agerpres.
Decizia autorităţilor române vine în contextul eforturilor ţării noastre de sprijinire a Ucrainei în vederea reducerii consecinţelor agresiunii premeditate, ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse asupra acestui stat, a menţionat MAE.
Conform ministerului, acordul părţii române pentru folosirea canalului Bâstroe în scopul tranzitării navelor cu încărcătură cerealieră "are o natură excepţională, fiind avută în vedere importanţa diversificării şi fluidizării căilor de transport utilizate pentru exporturile ucrainene de cereale".
"Odată cu acordul părţii române a fost subliniată, de asemenea, menţinerea poziţiei de principiu a României privind proiectul dezvoltării pentru navigaţie a canalului Bâstroe, precum şi necesitatea ca acesta să respecte prevederile dreptului internaţional aplicabil, inclusiv reglementările în materie de protecţie a mediului", a completat MAE.
În acelaşi timp, partea română îşi menţine angajamentul de a continua să depună eforturi susţinute, în nume naţional şi în cadrul Uniunii Europene, pentru a facilita tranzitul şi exportul de cereale din Ucraina, inclusiv prin intermediul porturilor româneşti de la Dunăre şi Marea Neagră.
MAE a evidenţiat, totodată, apelul constant al României în ceea ce priveşte consolidarea demersurilor de a mobiliza sprijinul internaţional "consistent" pentru a crea un coridor de tranzit, inclusiv cu componentă maritimă, pentru transportul de cereale ucrainene către ţări terţe, în contextul intensificării crizei alimentare generate de acţiunile Rusiei.
Măsură excepțională: MAE și-a dat acordul pentru folosirea canalului Bârstroe pentru cerealele din Ucraina
București
9°C
Articole Similare

50
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
50

257
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
257

328
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
328

2.165
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.165

1.285
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.285

1.441
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.441

2.471
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.471

616
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
616

1.321
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.321

1.408
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.408

1.534
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.534

31
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
31

1.140
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.140
















Comentează