Poliţia germană suspectează că în cazul automobilului ars al unui membru important al partidului 'Alternativa pentru Germania' (AfD), incident produs luni dimineaţă, este vorba despre o incendiere voluntară din motive politice, transmite DPA potrivit Agerpres.
Tino Chrupalla, unul dintre co-preşedinţii AfD, a declarat că maşina fusese parcată la locuinţa sa din Gablenz, în apropierea frontierei cu Polonia. Proprietatea a fost închisă publicului, a precizat el.
''Deşi accept virulenţa dezbaterii politice, acesta este un atac direct asupra familiei mele şi depăşeşte toată capacitatea mea de înţelegere. Această escaladare trebuie să înceteze'', a declarat Chrupalla pentru cotidianul de mare circulaţie Bild.
Poliţia a menţionat că pompierii au reuşit să stingă focul, dar automobilul nu mai poate fi reparat.
Proprietarul maşinii a suferit o intoxicaţie cu fum şi este tratat la spital, adaugă sursa citată.
Mașina unui lider AfD a fost incendiată - Poliția germană suspectează o motivție politică
București
4°C
Articole Similare

593
Cine sunt oamenii care au intermediat armistițiul SUA-Iran și ce influență au asupra lui Donald Trump
593

20
Phenianul lansează un nou proiectil în largul coastei sale, al doilea în două zile
20

872
Oficialii Israelului, nemulțumiți de armistițiul SUA-Iran venit în ultimul moment
872

312
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul își continuă strategia de a lovi infrastructura critică rusă
312

792
VIDEO Țara în care sunt cei mai mulți români vine cu o ofertă neașteptată: Casă gratis și loc de muncă. Oferta a explodat în câteva zile
792

3.419
Reacție de ultim moment de la Teheran: armistițiul de două săptămâni propus de Trump este acceptat pe deplin
3.419

681
Alertă în țările de la Golful Persic: măsuri de precauţie în eventualitatea unor represalii iraniene după expirarea ultimatumului lui Trump
681

3.347
Răsturnare de situație: Trump pare că s-a răzgândit în privința atacului cumplit asupra Iranului / Ultimul mesaj postat pe propria-i rețea de socializare
3.347

2.696
Reacția lui Donald Trump la informația că Iranul vrea să înconjoare centrale electrice cu tineri drept scut uman
2.696

343
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
343

463
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
463

1.491
Un mega-tunel se construiește în țara cu cea mai mare comunitate de români. Va lega Europa de Africa
1.491

904
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
904
















Comentează