Poliţiştii botoşăneni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, efectuează, miercuri dimineaţă, percheziţii în Penitenciarul Iaşi şi pe raza localităţii Plevna, la persoane bănuite de comiterea ori complicitate la săvârşirea de înşelăciuni prin metoda 'accidentul, informează agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Botoşani, din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 10 august- 28 septembrie 2017, acestea ar fi înşelat, prin metoda 'Accidentul', trei persoane din municipiile Botoşani şi Dorohoi.
'Cei în cauză ar fi indus în eroare victimele, anunţându-le de presupuse accidente de circulaţie în care ar fi fost implicaţi membri ai familiilor, cerând în schimb sume de bani pentru a nu fi întocmite dosare penale', se precizează în comunicat.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 37.000 lei.
Mascații au descins în trombă în această dimineață! Percheziții la Penitenciarul Iași
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

107
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
107

102
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
102

159
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
159

429
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
429

509
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
509

806
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
806

939
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
939

1.212
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.212

504
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
504

780
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
780

3.169
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.169

1.827
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.827

1.612
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.612
















Comentează