Candidatul social-democraţilor pentru funcţia de cancelar al Germaniei, Martin Schulz, îşi prezintă duminică programul prin care va încerca să o învingă pe Angela Merkel în alegerile legislative din septembrie, susţinut fiind şi de primele sondaje încurajatoare partidului său, informează AFP.
Potrivit anchetelor de opinie, cancelarul conservator rămâne pentru moment favorit pentru obţinerea unui al patrulea mandat în urma scrutinului prevăzut să aibă loc în 24 septembrie.
Dar în timp ce Partidul Social-Democrat (SPD) atingea de mai multe luni recorduri de nepopularitate, ameninţând chiar să fie devansat în intenţiile de vot de dreapta radicală antiimigraţie, intrarea în cursă a unui nou lider în această săptămână i-a dat un nou elan.
După ce a prezidat Parlamentul European timp de cinci ani, Martin Schulz s-a lansat în cursa de înlocuire a celui care figura până de curând drept candidatul firesc al SPD, vicecancelarul Sigmar Gabriel. Acesta a renunţat în final să candideze în urma sondajelor defavorabile.
Rămas până acum evaziv cu privire la ideile sale, Martin Schulz - care va prelua în martie şi preşedinţia SPD - îşi intră duminică în rol pronunţând la ora 12:00 GMT un discurs despre programul său electoral.
Mai de stânga în problemele sociale decât Sigmar Gabriel, acest politician de 61 de ani, provenit dintr-un mediu modest şi care nu şi-a finalizat studiile, ar urma să-şi axeze discursul în special pe apărarea claselor populare, care s-au îndepărtat - ca peste tot în Europa - de social-democraţie.
Novice în politica germană de nivel naţional- el a fost parlamentar european începând din 1994 - Martin Schulz îşi etalează mereu experienţa de primar al unui oraş de mărime medie german la începutul carierei sale, în chip de apropiere faţă de populaţie.
El intenţionează de asemenea să lupte împotriva ascensiunii dreptei populiste în ţară. "Vreau să devin cancelar", a lansat el într-un interviu apărut sâmbătă în săptămânalul german Der Spiegel.
Ceea ce poate părea ca o profesiune de credinţă destul de evidentă, venind din partea unui candidat, constituie în realitate o schimbare a paradigmei pentru SPD, care îşi abandonase de mai multe luni orice iluzie de a o detrona pe Angela Merkel, în pofida criticilor cărora ea le este ţintă, pentru că a deschis porţile Germaniei migranţilor .
Partidul se bate mai ales pentru a rămâne partener minoritar al coaliţiei cu conservatorii în viitorul guvern. Unul dintre responsabilii săi, Torsten Albig, ministru-preşedinte al landului Schleswig Holstein, mersese în iulie 2015, până la a sugera SPD-ului să renunţe să mai prezinte un rival împotriva Angelei Merkel.
Speranţa SPD a revenit odată cu Martin Schulz. Primele două sondaje apărute după anunţarea candidaturii sale, pentru canalele de televiziune ZDF şi ARD, indică o creştere a SPD cu trei puncte în intenţiile de vot, adică 24% şi respectiv 23%, precum şi o scădere a CDU, partidul cancelarului, cu două puncte, la 39%.
În termeni de popularitate personală, Martin Schulz se plasează chiar la egalitate cu Angela Merkel, cotaţi cu 40% ambii în intenţiile de vot.
"Cancelarul are acum o mare problemă", estimează revista Stern, "cu Martin Schulz ea are un rival la fel de popular ca şi ea, care va fi în măsură să-şi mobilizeze partidul şi ar putea să o atace pentru că el nu face parte din coaliţia guvernamentală actuală".
Totuşi, popularitatea personală îşi are limitele sale în sistemul german. Cancelarul nu este ales direct de populaţie, ci de deputaţi. Iar acolo, SPD al lui Martin Schulz are o încă foarte mare rămânere în urmă de recuperat faţă de CDU.
"Schulz nu are până acum contururi politice precise" în Germania, "el s-a făcut cunoscut ca preşedinte al Parlamentului European, dar nu cu Europa se câştigă alegerile germane", avertizează directorul Institutului de sondaje Forsa, Manfried Gullner.
Martin Schulz îşi dezvăluie planul de luptă împotriva Angelei Merkel
Explorează subiectul
Articole Similare

13
'Pana de curent de anul trecut s-a datorat sistemului spaniol, nu interconexiunilor' - Emmanuel Macron
13

342
Adio pliculețe de zahăr sau sticluțe de șampon: Un nou regulament UE scoate în afara legii o mulțime de produse
342

745
Conferința de la München, punctul zero al unei lumi 'în destrămare': Europa îl așteaptă pe Rubio, după șocul Vance și furtuna Trump
745

487
Franţa şi Norvegia au pus la cale un plan de susţinere a Ucrainei: ce prevede acordul semnat
487

1.241
Adio, Africa așa cum o știm! Continentul se rupe sub ochii noștri
1.241

569
ICE se retrage din Minneapolis - ”Țarul Frontierelor” anunță că Trump a aprobat încetarea misiunii
569

48
A fost stabilită data procesului de defăimare al lui Donald Trump împotriva BBC
48

650
A devenit tată la 91 de ani: "Sunt în formă bună”. Povestea uimitoare a bărbatului cu șapte copii
650

591
VIDEO Donald Trump avertizează Iranul: vor fi consecințe 'foarte traumatizante' dacă respinge acordul nuclear
591

485
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a vizat obiective militare și energetice din regiunile Volgograd și Tambov
485

734
Au apus vremurile în care lumea se baza pe America. Cum s-a ajuns ca Europa să fugă de Donald Trump și nu după el
734

38
UE ameninţă Belgradul cu blocarea finanţărilor din cauza legilor privind justiţia
38

1.152
Îndrăgostită de un agent rus, fiica unui preot din Ucraina a devenit spion. A livrat rivalilor informații militare importante
1.152

















Comentează