Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Marius Şumudică, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Denis Alibec, ultimul transfer realizat de gruparea ardeleană, va fi un plus, el precizând că în perioada în care au lucrat împreună atacantul a marcat un meci la două goluri.
"Alibec a fost primit foarte bine, îl cunoaşte vestiarul. În momentul în care aduci un jucător de valoare, el este respectat de toată lumea. Alibec va fi un plus pentru echipă, este un jucător talentat care cu mine cred că în 60 de meciuri a marcat peste 30 de goluri. Ceea ce cred că este o medie foarte bună să marchezi un gol la două meciuri. Şi venirea lui nu a fost numai decizia mea, a fost şi decizia conducerii. Împreună am hotărât să îl aducem. Eu nu am adus la CFR un jucător în care să decid de unul singur, cum nici conducerea nu a adus jucători fără să mă întrebe pe mine", a explicat Şumudică.
Întrebat dacă CFR Cluj îl va transfera şi pe Constantin Budescu, jucător legitimat în Arabia Saudită la clubul FC Damac, tehnicianul a răspuns: "E greu să vină el. Are un salariu de un milion de dolari, câştigă foarte mulţi bani acolo unde este. Va fi greu. Cu Alibec, datorită priceperii lui Marian Copilu şi a relaţiilor mele cu cei de la Kayseri, am reuşit să îl aducem în nişte condiţii senzaţionale. Mă refer cu un salariu mai mic decât foarte mulţi din vestiar... restul suportându-l turcii. Deci acestea sunt loviturile".
În ceea ce priveşte meciul cu Academica Clinceni de sâmbătă, Şumudică a admis că formaţia sa este favorită. "Suntem favoriţi la Clinceni aşa că trebuie să mergem acolo şi să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv. Suntem obligaţi să câştigăm acest joc, de fapt să nu pierdem, pentru că în campionat se ştie că punctele se înjumătăţesc", a spus el.
Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, sâmbătă, de la ora 21:30, în deplasare, formaţia Academica Clinceni, într-o partidă contând pentru etapa a 2-a a Ligii I, conform agerpres.
Marius Șumudică bucuros de venirea lui Denis Alibec la Cluj: Cu mine cred că în 60 de meciuri a marcat peste 30 de goluri
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

817
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
817

85
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
85

19
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
19

52
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
52

28
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
28

40
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
40

27
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
27

24
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
24

42
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
42

51
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
51

10
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
10

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

63
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
63
















Comentează