Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Marius Şumudică, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa va juca joi, cu Steaua Roşie Belgrad, al 15-lea meci în decurs de 44 de zile.
''Noi mâine jucăm al 15-lea meci, adică un tur de campionat. Suntem echipa din Europa cu cele mai multe meciuri jucate, în 44 de zile. Să împărţim 44 la 15, ne dă undeva pe lângă trei. Din trei în trei zile noi am jucat. Nu este uşor, plus că am călătorit, ne-am întors, am jucat, probabil de-asta a avut probleme şi Omrani, de-asta apar probleme şi la mulţi alţi jucători care au evoluat din trei în trei zile. Fiecare organism are un grad anume de recuperare, nu este foarte uşor să te recuperezi şi să călătoreşti. De multe ori au fost momente când ne-am întors la 3-4 dimineaţa şi nu aveam decât o zi de antrenament şi trebuia să-i pregătesc iar ca să joace următorul meci'', a afirmat Şumudică.
''Sunt mândru că suntem unde suntem în momentul de faţă, sunt mândru că am rămas singura echipă în cupele europene, indiferent de traiectul pe care l-am avut şi sunt mândru, în acelaşi timp, şi de parcursul pe care îl avem în campionat, unde suntem singura echipă care avem maximum de puncte (18). (...) Sunt patru meciuri de când nu primim gol, avem cel mai bun atac al campionatului (9 goluri) şi nu am marcat niciunul din fază fixă'', a subliniat tehnicianul.
Şumudică a apreciat că meciul de joi, cu Steaua Roşie, este cel mai important pentru el în acest moment, iar după aceea se va gândi şi la partida cu FCSB: ''Pentru mine cel mai important meci este meciul de mâine. Sunt două meciuri extrem de importante. Putem să rămânem la 9 puncte după meciul cu FCSB, ceea ce pentru mine este o performanţă, după şapte etape să fii la 9 puncte de contracandidata principală la câştigarea titlului. În acelaşi timp există şi posibilitatea să ne ducem la 12 puncte''.
CFR Cluj o întâlneşte pe Steaua Roşie Belgrad, joi seara, de la ora 21:30, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', în manşa a doua a play-off-ului Europa League la fotbal. În cazul în care va fi eliminată din competiţie, CFR va continua în grupele Europa Conference League.
Marius Şumudică: CFR Cluj va juca joi al 15-lea meci în 44 de zile
Explorează subiectul
Articole Similare

13
JO 2026: olandezul Jens van 't Wout a câştigat al doilea său titlu olimpic, în proba de 1.500 de metri a concursului de patinaj viteză pe pistă scurtă
13

61
Serie A: Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a învins pe Juventus Torino, sâmbătă, pe teren propriu
61

17
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Real Sociedad
17

18
CS U Cluj a învins-o pe CSM Sighişoara, în campionat
18

26
Minaur Baia Mare a fost învinsă de Larvik, în EHF European League
26

58
Superliga - Rezultatele etapei a 27-a şi clasamentul
58

24
Universitatea Cluj o învinge categoric pe Csikszereda M. Ciuc și urcă pe locul 4
24

2.619
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
2.619

56
Karolina Muchova, din nou campioană: Victorie în finala de la Doha și primul titlu WTA 1000 din carieră
56

49
CSM Bucureşti a învins în deplasare FTC Budapesta, scor 35-30, în Liga Campionilor
49

34
Reprezentanta României, Anastasia Tolmacheva, s-a clasat pe locul 59 la biatlon
34

22
AC Fiorentina s-a impus cu 2-1 în fața celor de Como, în Serie A
22

65
Laurenţiu Reghecampf s-a calificat cu Al Hilal Omdurman în sferturile Ligii Campionilor Africii
65

















Comentează