Statul român are datoria de a analiza impactul întârzierii dezvoltării reţelelor 5G, raportat în primul rând la riscurile de securitate cibernetică, şi trebuie să se asigure că tehnologiile implementate în România nu pot fi folosite niciodată împotriva intereselor sale şi ale aliaţilor săi, a declarat, joi, Marian Murguleţ, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, responsabil cu Tehnologia Informaţiei.
"Trăim într-o lume globală în care nu putem să ţinem cont de practicile şi raportările celorlalţi actori, de bunele practici din plan internaţional. Desigur, interesul naţional va prima şi, dincolo de poziţii comune, România va avea întotdeauna şi o poziţie naţională. Legat de dezvoltarea reţelelor 5 G, statul român are datoria să analizeze impactul întârzierii implementării 5G raportat în primul rând la riscurile de securitate cibernetică. Este evident că, în contextul în care reţelele 5G şi serviciile sau utilităţile facilitate de acestea vor cunoaşte o dezvoltare accentuată, atât la nivel de echipamente hardware, cât şi aplicaţii software, există riscul unei expuneri mai mari la atacuri cibernetice, ce vor exploata vulnerabilităţile acestor noi tehnologii", a subliniat Murguleţ, la cea de-a X-a ediţie a conferinţei #certCON10.
În opinia acestuia, România are nevoie de actori şi instituţii ale statului care să fie capabile să abordeze "provocările securităţii cibernetice 5G".
"Este un domeniu complet nou, pe care statul român trebuie să-l controleze corespunzător. Pe acest palier, lucrăm de peste cinci luni la consolidarea, chiar transformarea uneia dintre instituţiile responsabile de asigurarea securităţii cibernetice - CERT-RO, în vederea creşterii şi creării capabilităţilor statului în această zonă", a adăugat el.
Oficialul a punctat faptul că autorităţile trebuie să se asigure că tehnologiile implementate în România, inclusiv 5G, nu pot fi folosite vreodată împotriva intereselor statului român şi ale aliaţilor săi.
"România va opera cu criteriile de securitate pentru viitoare infrastructuri agreate. Noi trebuie să ne asigurăm că tehnologiile implementate în România, inclusiv 5G, nu pot fi folosite niciodată împotriva intereselor statului român şi ale aliaţilor săi în cadrul războiului hibrid ce include o componentă cibernetică. Iar pentru a ne asigura că aceste tehnologii sunt în controlul nostru e nevoie de măsuri concrete şi e suficientă doar simpla promisiune a producătorilor. Orice nouă tehnologie s-a dovedit că are şi vulnerabilităţi care pot fi exploatate de actori rău intenţionaţi, iar acestea trebuie identificate corespunzător şi măsurile de control trebuie luate, verificate şi aprobate de un organism competent al statului român", a spus reprezentantul Guvernului.
Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a organizat, joi, cea de-a X-a ediţie a conferinţei anuale internaţionale "The New Global Challenges to Cyber Security - #certCON10".
Evenimentul are loc exclusiv online şi abordează subiecte de interes din domeniul securităţii cibernetice, precum: 5G Toolbox, certificare şi standardizare, educaţie, conştientizare şi psihologie în cybersecurity, e-Governance & femei în cyber, incidente şi măsuri de securitate, revizuirea Directivei NIS, tehnologii emergente, IoT, Blockchain etc.
Conferinţa CERT-RO reuneşte sute de experţi în securitate cibernetică, oficiali guvernamentali şi factori de decizie politică, dar şi reprezentanţi ai companiilor private din diferite domenii şi industrii, ONG-uri şi reprezentanţi ai mediului academic, oferind un spaţiu generos de dezbateri şi prezentări referitoare la probleme tehnice şi legislative din sfera securităţii cibernetice în spaţiul românesc, european şi internaţional.
Marian Murguleţ (SGG): Statul român are datoria să analizeze impactul întârzierii implementării 5G
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

31
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
31

385
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
385

622
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
622

1.433
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.433

32
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
32

63
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
63

707
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
707

77
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
77

43
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
43

23
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
23

2.803
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.803

3.145
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.145

12
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
12
















Comentează