Patru bărbaţi care au planificat un 'atac terorist' împotriva poliţiei şi a armatei britanice au fost condamnaţi joi la închisoare pe viaţă de către tribunalul londonez din Old Bailey, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Cei patru fuseseră arestaţi în luna august anul trecut, autorităţile temându-se de un atac iminent. O bombă şi cuţite cu inscripţia 'kafir' (necredincios) au fost descoperite în vehiculul unuia dintre ei.
Un agent al serviciului de informaţii britanic MI5 a făcut această descoperire în timp ce încerca să plaseze microfoane în maşina suspectului.
Naweed Ali, 29 de ani, Khobaib Hussain, 25 de ani, Mohibur Rahman, 33 de ani, şi Tahir Aziz, 38 de ani, au negat că ar fi pregătit un atentat. Ei au susţinut că armele descoperite în maşină au fost plasate acolo de agentul MI5. Acesta din urmă a fost audiat timp de 12 zile de către instanţa de judecată şi a respins toate acuzaţiile formulate la adresa sa. După 22 de ore de deliberări, cei patru bărbaţi au fost găsiţi în unanimitate vinovaţi de 'pregătirea unui atac terorist'.
Naweed Ali şi Khobaib Hussain au mai fost condamnaţi pentru fapte similare în 2012 după ce participaseră la o tabără de antrenament în Pakistan.
Ei au fost închişi în aceeaşi unitate cu Mohibur Rahman, încarcerat pentru posesie de documente ale Al-Qaida în care se explica modul de fabricare a explozibililor. Împreună, cei trei deţinuţi au început să elaboreze un plan pentru un viitor atentat.
'Este a doua oară când trei dintre aceşti indivizi sunt condamnaţi pentru fapte de terorism, după ce au pregătit atentate', a reacţionat Matt Ward, şeful unităţii de combatere a terorismului din regiunea West Midlands, unde cei patru bărbaţi au fost arestaţi. El le-a cerut autorităţilor să facă mai mult pentru a preveni riscul de atacuri.
Marea Britanie: Patru bărbaţi, condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru pregătirea unui 'atac terorist'
Explorează subiectul
Articole Similare

12
Alegeri în Ungaria - Viktor Orban pare câștigător: Fidesz se menţine la 46%, urmat de Tisza cu 40%, potrivit unui sondaj preelectoral
12

11
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
11

505
Regele Charles nu este fanul lui Donald Trump. Dezvăluirile unui jurnalist britanic
505

1.470
Fiul lui Ramzan Kadîrov, la un pas să-și piardă vederea. A fost tratat într-o celebră clinică din Moscova
1.470

2.767
VIDEO Ministrul Sănătății din SUA provoacă un adevărat șoc: „Am prizat cocaină pe chiuvete în toalete”
2.767

3.580
Consiliul pentru Pace al lui Trump, între susținere și refuz: 5 țări au spus „da”, 9 au anunțat că nu participă
3.580

3.579
VIDEO Semnal istoric dat de cancelarul german: „Ordinea mondială aşa cum o cunoşteam nu mai există! Europa tocmai s-a întors dintr-o vacanţă din istorie”
3.579

1.707
UE pregătește o 'forță de reacție rapidă' de până la 100.000 de militari: Europa vrea să reducă dependența de trupele americane
1.707

3.961
VIDEO Ce ironie! Ucraina e „sfâșiată” de Rusia și SUA: Moscova atacă brutal pe front, în timp ce americanii fac presiuni la Kiev să cedeze teritorial
3.961

4.191
VIDEO Moment savuros la Conferința de Securitate de la Munchen: Ischinger readuce în scenă ochelarii purtați de Emmanuel Macron la Davos
4.191

2.282
Acordul semnat de JD Vance în Armenia pune Moscova pe jar - Erevanul se distanțează tot mai mult de Rusia
2.282

93
China reacționează la tentativa CIA de a recruta ofiței chinezi: "Forţele ostile Chinei nu îşi vor atinge obiectivele"
93

3.680
VIDEO România a ajutat Ucraina, dar a intrat în recesiune. Explicația premierului Ilie Bolojan: „E un fals”
3.680

















Comentează