Guvernul britanic s-a angajat ca până în 2027 în Anglia să nu mai existe oameni fără adăpost, în condiţiile în care numărul oamenilor străzii - homeless - a crescut de peste două ori faţă de 2010, potrivit cifrelor guvernamentale, relatează luni agenţiile Reuters şi Press Association, preluate de Agerpres.
Executivul de la Londra a anunţat un pachet de măsuri în valoare de 100 de milioane de lire sterline pentru combaterea fenomenului, între care construirea de locuinţe, tratamente pentru cei cu probleme mintale şi pregătirea de personal. În prezent, conform estimărilor disponibile, 4751 de oameni dorm în fiecare noapte în stradă.
"Nimeni nu ar trebui să doarmă în stradă", a subliniat într-o declaraţie premierul Theresa May. "Trebuie să ne asigurăm că oamenii au unde să locuiască, dar trebuie să ne ocupăm şi de problemele care s-au aflat la originea situaţiei în care au ajuns şi să-i ajutăm să-şi recupereze viaţa".
Guvernul s-a angajat să aloce 50 de milioane de lire construirii de noi locuinţe în afara Londrei pentru cei care locuiesc în hosteluri sau adăposturi şi alte 30 de milioane de lire pe mijloace de suport psihic. Programul prevede de asemenea îmbunătăţirea accesului la servicii şi pregătirea de lucrători care să le poată acorda ajutor celor aflaţi sub influenţa drogurilor, precum şi victimelor abuzului domestic şi sclaviei.
Marea Britanie a mai anunţat că va investi peste 1,2 miliarde de lire pentru a combate fenomenul oamenilor străzii şi nu este clar în ce măsură cele 100 de milioane de lire anunţate luni sunt resurse nou alocate acestui scop, notează Reuters.
Asociaţiile care îi ajută pe cei fără adăpost au salutat planul, subliniind însă că este nevoie de noi măsuri "îndrăzneţe", de exemplu mult mai multe locuinţe sociale.
"Trebuie să luptăm împotriva lipsei cronice de locuinţe realmente ieftine, împotriva instabilităţii pe piaţa chiriilor şi a problemelor legate de ajutoarele pentru locuinţă care-i împiedică pe mulţi să aibă un cămin", a explicat Polly Neate, directoarea organizaţiei caritabile Shelter (adăpost), una din cele şapte care au acordat consiliere guvernului pentru elaborarea strategiei.
Se estimează că circa 236.000 de oameni dorm pe străzi sau în adăposturi temporare în Marea Britanie, pe fondul declinului înregistrat în ultimele decenii în această ţară în sectorul construcţiilor de locuinţe, care a contribuit la creşterea preţului proprietăţilor.
Marea Britanie dorește să rezolve situația oamenilor fără adăpost până în 2027
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

5
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
5

216
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
216

141
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
141

350
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
350

361
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
361

2.502
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.502

1.362
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.362

1.510
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.510

2.592
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.592

631
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
631

1.349
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.349

1.436
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.436

1.554
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.554
















Comentează