Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de către jurnalişti şi organizaţii neguvernamentale (ONG), a condamnat joi Regatul Unit pentru recurgerea masivă la interceptarea comunicaţiilor, dezvăluită de către avertizorul de integritate american Edward Snowden, relatează AFP preluayă de Agerpres.
Potrivit Curţii, interceptările şi măsurile luate pentru a obţine date de la furnizorii accesului la internet au încălcat articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind ''dreptul la libertatea de expresie''.
Aceasta evocă îndeosebi ''libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără să poată exista o ingerinţă a autorităţilor publice''.
Curtea se declară astfel ''îndeosebi de preocupată de absenţa oricărei garanţii publice referitor la condiţiile în care informaţiile jurnalistice confidenţiale pot fi selecţionate în mod deliberat pentru examinare''.
Interceptările masive şi dispozitivul de obţinere a datelor de la furnizorii de acces la internet au încălcat, de asemenea, articolul 8 al Convenţiei privind dreptul la respectarea vieţii private şi familiale, adaugă Curtea.
CEDO estimează în schimb că dispozitivul privind schimbul de informaţii cu state străine nu constituie o încălcare a Convenţiei.
Curtea a fost sesizată de către 16 reclamanţi, organizaţii pentru apărarea drepturilor cetăţenilor sau a drepturilor omului, precum Big Brother Watch, Bureau of Investigative Journalism, precum şi jurnalişti de investigaţii.
Toţi estimează că, din cauza naturii activităţilor lor, comunicaţiile lor electronice şi datele lor au putut fi interceptate de către serviciile de informaţii britanice.
Potrivit unor documente dezvăluite în 2013 de către Edward Snowden, avertizorul de integritate american care a făcut cunoscută amploarea acţiunilor de interceptare ale agenţiei americane de securitate NSA, serviciile de informaţii britanice, în principal GCHQ, sunt un actor major al supravegherii comunicaţiilor mondiale. Acestea sunt de asemenea cele care au făcut în mod larg schimb de informaţii strânse cu omologii lor americani.
Marea Britanie condamnată la CEDO pentru interceptarea masivă a comunicațiilor
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

4
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
4

397
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
397

777
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
777

54
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
54

75
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
75

3.228
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.228

24
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
24

7.322
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.322

189
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
189

5.691
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.691

117
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
117

3.600
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.600

75
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
75
















Comentează