Cea mai mare parte a alegătorilor scoţieni ar vota pentru independenţă faţă de Regatul Unit, relevă un sondaj de opinie realizat de Michael Ashcroft Associates (companie fondată de politicianul Michael Ashcroft, fost vicepreşedinte al Partidului Conservator), transmite luni Reuters preluat de agerpres.
Sondajul, prima anchetă sociologică de amploare pe acest subiect după martie 2017, arată că 46% dintre cei 1.019 scoţieni chestionaţi ar vota pentru independenţă şi 43% împotriva acesteia.
Dacă nu sunt luate în considerare persoanele care nu ar merge la vot şi cele care au răspuns că nu ştiu cum ar vota, atunci proporţia celor favorabili independenţei Scoţiei ar spori la 52%, iar a celor care sunt împotrivă la 48%.
''În urma vizitei premierului Boris Johnson la Edinburgh, săptămâna trecută, am efectuat un sondaj în rândul scoţienilor pentru a măsura sprijinul pentru un al doilea referendum privind independenţa'', a explicat Michael Ashcroft, care s-a opus alegerii lui Johnson la conducerea Partidului Conservator.
În primul referendum, organizat în 2014, scoţienii au respins independenţa cu 55% din voturi, dar de atunci divergenţele de opinie privind Brexitul au tensionat relaţiilor Scoţiei cu Londra.
La referendumul din iunie 2016 privind apartenenţa la Uniunea Europeană, 52% din electoratul Regatului Unit s-a pronunţat pentru ieşirea din blocul comunitar. Componentele Regatului Unit au votat însă diferit: în timp ce Anglia şi Ţara Galilor au votat pentru părăsirea UE, Scoţia şi Irlanda de Nord s-au pronunţat pentru rămânerea în UE.
Partidul Naţional Scoţian, care conduce guvernul delegat de la Edinburgh, susţine că un al doilea referendum privind independenţa ar fi justificat întrucât Scoţia este scoasă din Uniunea Europeană împotriva propriei voinţe.
Marea Britanie: Cea mai mare parte a scoţienilor ar vota pentru independenţă (sondaj)
Explorează subiectul
Articole Similare

999
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
999

369
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
369

1.256
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.256

2.928
Două state au devenit brusc un obstacol în adoptarea noilor sancțiuni ale UE împotriva petrolului rusesc
2.928

4.185
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a bătut cu pumnul în masă la Bruxelles. Mesajul clar transmis comisarului european pentru Apărare şi Spaţiu: România trebuie să fie parte din lanţurile internaţionale de producţie
4.185

4.396
SURSE Șeful Poliției Sector 1 și polițiști de la Investigații Economice Sector 1 aduși de ofițerii DNA la audieri - Procurorii iau declarații și urmează să stabilească măsurile
4.396

4.776
Percheziții la Comisia Europeană: EPPO și Poliția belgiană au deschis în instituție / Procurorii Laurei Codruța Kovesi au un dosar cu o miză de 900 de milioane de euro
4.776

2.259
VIDEO Nicușor Dan explică ce înseamnă o Europă cu două viteze, după afirmațiile șefei CE care au stârnit controverse: Nu trebuie să ne sperie
2.259

104
Kaja Kallas cere împrumuturi comune ale UE pentru apărare
104

10.944
VIDEO Ursula von der Leyen s-a enervat și bate cu pumnul în masă: Amenință țările din Europa care nu vor să adopte ”tratamentul șoc”
10.944

1.240
Un important serviciu secret avertizează: Rusia vrea să schimbe echilibrul de putere în Europa / Cum acționează Moscova
1.240

372
Andi Cristea: Fermierii primesc garanții suplimentare în acordul UE–Mercosur
372

4.811
Curg banii pentru România: țara noastră, evaluată pozitiv de Comisia Europeană în programul SAFE / Primim peste 16 miliarde de euro
4.811
















Comentează