Guvernul britanic a anunţat noi măsuri împotriva imigranţilor ilegali, cei care vor fi găsiţi muncind fără forme legale riscând pedepse cu închisoarea şi confiscarea câştigurilor, transmite Reutes, potrivit Agerpres.
'Oricine crede că Marea Britanie este uşor de înşelat ar trebui să nu aibă niciun dubiu, dacă te afli aici în mod ilegal, vom lua măsuri pentru a te împiedica să munceşti, să închiriezi un apartament, să deschizi un cont la bancă sau să conduci o maşină', a declarat ministrul pentru imigraţie, James Brokenshire.
'Vom continua să stârpim abuzul şi să construim un sistem de imigraţie care funcţionează în interesul poporului britanic şi al celor care se conformează regulilor', a continuat oficialul britanic.
Guvernul de la Londra a anunţat că, la revenirea din vacanţă a parlamentarilor, în septembrie, va înainta un proiect legislativ prin care munca ilegală va fi considerată infracţiune, pedepsită cu închisoarea până la şase luni şi amendă în cuantum nelimitat. De asemenea, câştigurile obţinute din aceste activităţi vor fi confiscate.
Conform noilor măsuri, inculparea angajatorilor care folosesc cu bună ştiinţă mână de lucru ilegală se va face mai uşor, iar pedeapsa maximă prevăzută pentru aceste cazuri va creşte de la doi la cinci ani.
Marea Britanie amenință imigranții cu închisoarea
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

446
Jurnalist investigat pentru spoinaj face afirmații explozive: avioanele guvernului Orban ar fi adus în secret bani și obiecte de valoare din Rusia
446

11
Australia reduce taxa pe combustibil pentru a scădea costurile
11

15
Xi Jinping o invită pe lidera opoziţiei taiwaneze să viziteze China
15

448
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
448

2.672
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
2.672

2.916
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
2.916

1.955
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
1.955

1.458
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
1.458

929
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
929

962
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
962

163
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
163

3.608
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.608

99
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
99
















Comentează