Marea dansatoare clasică Maia Pliseţkaia a decedat la 89 de ani, a anunţat sâmbătă directorul teatrului Bolşoi din Moscova Vladimir Urin, informează AFP.
"Ea a murit după ce a suferit o criză cardiacă. Medicii au încercat totul, dar nu au mai putut face nimic", a declarat Urin, citat de agenţia de presă rusă TASS.
Ea a decedat în Germania, a precizat directorul teatrului, adăugând că a fost informat de soţul balerinei, compozitorul rus Rodion Şcedrin.
Preşedintele rus Vladimir Putin a exprimat condoleanţe rudelor dansatoarei într-un comunicat publicat de serviciul său de presă.
Născută la 20 noiembrie 1925 la Moscova, Maia Pliseţkaia a fost una din doar două balerine ale Uniunii Sovietice consacrată cu titlul de "Prima ballerina assoluta", aminteşte AFP.
Tatăl ei, un inginer, a fost împuşcat în 1938 sub Stalin, iar mama sa, actriţă de cinema, a fost trimisă într-un lagăr din Kazahstan ca "membru de familie al unui trădător de patrie".
Maia a rămas apoi în grija unchiului şi mătuşii sale. Ea a intrat în Bolşoi în 1943, unde s-a impus imediat ca una dintre cele mai bune dansatoare ale generaţiei sale.
Ca una dintre cele mai strălucitoare stele în marile clasice ale repertoriului teatrului Bolşoi, Maia Pliseţkaia s-a distins de asemenea prin sfidarea regimului sovietic, care a calificat drept scandalos modul cum ea interpreta unele balete.
Ea a dansat aproape 50 de ani la Bolşoi, depăşind cu mult vârsta de pensionare la care ies de obicei balerinele ruse. În 2005, la 80 de ani, ea a interpretat la Kremlin "Ave Maia", dedicată lui Maurice Bejart. AGERPRES
Marea balerină rusă Maia Pliseţkaia a decedat (Bolşoi)
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

756
Celine Dion face anunțul pe care nimeni nu credea că-l va mai auzi
756

1.985
Războiul îi sperie pe turiști: Destinațiile preferate de români care ieftinesc vacanțele pentru a atrage turiști
1.985

76
Schimbare majoră în România: copiii vor învăța despre bani încă din primii ani de școală - acord între PNEFR și EDUPART
76

1.450
Lovitură în piața media: Publicația Europa Liberă România se închide
1.450

23
Volumul 2 din „Jurnalul unui fotbalist de buzunar" de Alec Blenche, disponibil în librării
23

18
Filmul "Project Hail Mary", lider în box-office-ul nord-american pentru al doilea weekend consecutiv
18

40
Mary Beth Hurt, actriţă americană de film şi teatru, a decedat la vârsta de 79 de ani
40

76
Greșeala pe care o fac turiștii când își pregătesc valizele - Aceasta poate fi speculată de hoți
76

58
Jaful în urma căruia au fost furate tablouri de Renoir,Cézanne şi Matisse a durat "mai puţin de trei minute"
58

34
Fanii lui Céline Dion aşteaptă informaţii cu privire la un nou concert al divei la Paris
34

72
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a suferit de cancer pancreatic
72

26
Mircea Cărtărescu şi-a lansat la Luxemburg romanul "Theodoros"
26

37
Artemis 2: NASA pe ultima turnantă a pregătirilor pentru lansarea din 1 aprilie
37
















Comentează