Cea mai mare problemă pe care o are acum România este de natură demografică, a susţinut preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, joi, la dezbaterea iniţiativei legislative privind susţinerea tinerelor familii cu copii, organizată de PSD la Palatul Parlamentului.
"Orice om politic responsabil este conştient de faptul că cea mai mare problemă pe care o are acum România ca stat, ca neam este de natură demografică. De fapt vorbim de declinul populaţiei. Mai mult, declinul populaţiei şi îmbătrânirea ei duc la o problemă între viaţă şi moarte pentru o economie, deficitul de forţă de muncă şi colapsul sistemelor de pensii. Singura soluţie pentru această problemă este stimularea natalităţii în paralel cu combaterea migraţiei forţei de muncă. Pentru prima oară, numărul de copii români născuţi în străinătate a depăşit numărul de copii născuţi în România. Este cel mai grav indicator, iar toţi politicienii, indiferent dacă sunt la guvernare sau în opoziţie, trebuie să găsească soluţii să readucă aceşti români cu copii în ţară, unde cu toţii avem obligaţia de a creşte nivelul de servicii şi de a stimula revenirea lor în ţară", a spus Ciolacu.
El a adăugat că în proiectul de lege iniţiat de PSD este vorba despre creşterea alocaţiilor, de deduceri pentru salariaţii cu copii şi de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până la 6 ani la învăţământul preşcolar.
"Din punctul meu de vedere, soluţia pentru natalitate nu ţine doar de durata concediului de maternitate sau de nivelul alocaţiei. Sunt doar puncte de plecare. Familiile tinere au nevoie de servicii, de creşe moderne, de grădiniţe, de şcoli, de after-school, de servicii de sănătate adecvate. Practic, mamele au nevoie de o întreagă infrastructură de servicii sociale, de educaţie şi sănătate după ce se termină concediul de maternitate. (...) Faptul că ne jucăm cu alocaţia astăzi, este alocaţia, mâine nu o dublăm, doar o reeşalonăm, apoi nu o mai reeşalonăm, vorbim de creşterea vârstei de pensionare în principal la femei, toate aceste lucruri duc sau au dus în anul 2019 -2020 la cel mai mic număr de copii născuţi în ultimii 50 de ani", a afirmat preşedintele PSD.
Proiectul de lege prezentat joi de PSD prevede că alocaţia de stat se stabileşte în cuantum de 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani, sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani şi 600 de lei pentru copiii cu vârsta între 3 ani şi 18 ani în cazul copilului cu handicap.
În scopul stimulării participării la învăţământul preşcolar a copiilor cu familii defavorizate se instituie stimulentul educaţional sub formă de tichete sociale, în valoare de 1.000 de lei pe lună pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani şi de 1.500 de lei pentru copii cu vârsta între 3 şi 6 ani. Tichetele se acordă copiilor cu familii care au venituri nete pe persoană, calculate inclusiv pentru copiii aflaţi în întreţinere, sub 1.000 de lei pe lună. Tichetul se acordă numai pentru copii de până la 6 ani înscrişi într-o unitate de învăţământ preşcolar, adică în creşe sau grădiniţe publice şi private, mai prevede proiectul de lege.
Acesta legiferează, de asemenea, o serie deduceri personale din venitul brut lunar din salarii pentru persoanele care au copii.
Marcel Ciolacu, despre 'cea mai mare problemă' a României: 'Este cel mai grav indicator. Politicienii trebuie să găsească soluții'
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.512
Nicușor Dan, luat la rost de activiștii din justiție. Procuror din CSM: „Oare este vreun om normal la cap care sa creadă ca a fost o competiție? Decizia este exclusiv politică”
1.512

1.411
Călin Georgescu s-a dezlănțuit pentru fanii săi: Să fie clar pentru toți! Nu plec nicăieri. Rămân aici!
1.411

3.293
Elena Udrea face praf CNA după ce Curtea de Apel București a decis suspendarea hotărârii prin care se ridicase licența postului Realitatea Plus.
3.293

2.228
USR atacă numirile din justiție făcute de Nicușor Dan: Procesul trebuia să inspire fără echivoc încredere și transparență
2.228

2.173
Ministrul Justiției reacționează după ce Nicușor Dan a semnat numirile la marile Parchete: Nu sunt mize personale
2.173

1.070
Reguli stricte pentru recrutarea muncitorilor străini. Ministrul Economiei: 'Guvernul va schimba asta'
1.070

1.656
VIDEO Bogdan Ivan anunță că ofertele la energie sunt mai mici: "Sunt şi sub un leu pentru consumatorii casnici"
1.656

1.635
VIDEO Nicușor Dan transmite un avertisment. Cine trebuie să-i apere pe procurori
1.635

2.355
VIDEO Îl susține Nicușor în continuare pe Bolojan? Președintele se „spală pe mâini”: ce a invocat
2.355

1.621
VIDEO Nicușor Dan, personaj pozitiv sau negativ? Președintele a dat-o exemplu pe fiica sa
1.621

669
VIDEO Vor mai fi finalizate dosarele Revoluției și Mineriadei? Nicușor Dan: O întrebare bună! E un eșec al justiției
669

1.570
VIDEO Nicușor Dan explică de ce a ignorat avizul negativ al CSM în privința Cristinei Chiriac: 'Românii doreau un președinte care gândește cu capul lui'
1.570

658
VIDEO Nicușor Dan nu renunță la referendumul din Justiție: „Îl facem!”
658
















Comentează