Maramureşul şi Bucovina au fost printre cele mai căutate destinaţii de către turiştii români pentru vacanţa de Paşte, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări.
"Cu peisaje spectaculoase, tradiţii şi obiceiuri autentice, cele două regiuni din nordul ţării continuă să atragă anual sute de turişti. Aproximativ 41% dintre respondenţii sondajului au ales Maramureş sau Bucovina, cu dorinţa de a se relaxa, de a participa la slujba de Înviere şi de a se bucura de mesele bogate cu preparate locale. Mulţi români au ales Transilvania, Valea Prahovei şi Delta Dunării pentru această perioadă. Cererea crescută pentru aceste destinaţii a fost resimţită şi de unităţile de cazare din zonă, unde multe pensiuni au raportat un grad ridicat de ocupare", se arată în comunicatul Travelminit.ro.
Conform sondajului, 54% dintre turişti sunt dispuşi să cheltuiască între 200 şi 400 de lei pentru o noapte de cazare într-o cameră dublă. În schimb, 24% sunt dispuşi să plătească sub 200 de lei, iar 12% aleg variantele mai generoase, cuprinse între 400 şi 600 de lei.
Şi hotelierii au fost preocupaţi de acest aspect, astfel încât anul acesta preţul mediu pentru un pachet de 2 nopţi/ cameră dublă în perioada Paştelui (cu mic dejun inclus) este cuprins între 500 şi 800 de lei, au raportat 48% dintre aceştia. De asemenea, 38% au spus că preţul mediu este sub 500 de lei.
Mesele tradiţionale de Paşte reprezintă un subiect important pentru turişti, astfel că cei mai mulţi dintre românii participanţi la sondaj au declarat că preferă să includă în pachetul de Paşte şi masa festivă.
Pentru vacanţa de Paşte din acest an, o bună parte dintre români s-au gândit din timp la acest aspect, astfel că au rezervat un sejur cu cel puţin două sau trei săptămâni în avans. Această tendinţă reflectă dorinţa de a beneficia de ofertele cele mai avantajoase, dar şi de disponibilitatea crescută a cazărilor, subliniază comunicatul citat.
Tipurile de locaţii alese variază, de la pensiuni, la cabane şi case de vacanţă până la hoteluri de trei, patru sau cinci stele. La acest capitol, mare parte din turişti au optat pentru pensiuni, fiind preferate de 37% dintre respondenţi. Pe locul al doilea se află hotelurile, iar apoi se regăsesc cabanele sau casele de vacanţă.
Preţul rămâne principalul factor de decizie, menţionat de 65% dintre turişti, urmat de locaţie şi de curăţenie.
Studiul a fost realizat pe baza răspunsurilor a peste 500 de turişti şi reprezentanţi ai unităţilor de cazare din România şi reflectă tendinţele de călătorie pentru Sărbătorile Pascale din 2025.
Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din România din 2017, cu un portofoliu care conţine peste 10.000 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platformă şi acoperă o gamă largă de cazare în toată ţara (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari), fiind lider pe piaţa rezervărilor cu card de vacanţă.
Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 200 milioane de euro şi peste 500 de angajaţi.
În 2022, Szallas Group (inclusiv Travelminit) a fost achiziţionat de către Wirtualna Polska Holding, una dintre principalele companii de e-commerce şi media din Polonia, cotată la bursă şi cu sediul în Varşovia.
Maramureşul şi Bucovina sunt printre cele mai căutate destinaţii de către români pentru vacanţa de Paşte(platformă)
București
10°C
Articole Similare

1.618
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
1.618

704
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
704

1.623
„Păcăleală de 1 aprilie” la pompă: prețurile cresc fix când intră măsurile de ieftinire. Guvernul promite ieftiniri, pompele livrează scumpiri
1.623

1.852
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
1.852

3.366
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
3.366

7.244
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
7.244

47
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
47

471
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
471

455
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
455

1.118
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
1.118

1.452
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
1.452

2.376
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.376

56
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
56
















Comentează