Un cetăţean din judeţul Maramureş, implicat în contrabanda cu ţigări, a fost rănit în cursul unei operaţiuni efectuate de lucrătorii Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, în zona Barajului Firiza din Munţii Gutâi, a informat, în cursul nopţii de luni spre marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.
Potrivit acesteia, poliţiştii de frontieră au observat două autoturisme de teren care staţionau pe un drum forestier, iar în momentul în care poliţiştii s-au deplasat spre autovehicule cu intenţia de a-i legitima pe şoferi, acestea au demarat în trombă spre poliţiştii de frontieră cu intenţia de a-i lovi.
"În acel moment, lucrătorii noştri i-au somat să se oprească, dar observând că şoferii nu încetinesc au executat mai multe focuri de armă în plan vertical şi spre pneurile maşinilor de teren, conform prevederilor legale. Nici de această dată şoferii nu s-au oprit, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestora, iar după aproape 600 de metri autovehiculele au fost găsite pe marginea drumului, iar la volanul uneia dintre maşini se afla unul dintre şoferi care era rănit în zona coapsei", a spus Iulia Stan.
Conform aceleiaşi surse, conducătorul auto rănit a fost spitalizat.
"Poliţiştii de frontieră au solicitat o ambulanţă la faţa locului, iar conducătorul auto, un cetăţean român, a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, în momentul de faţă fiind în afara oricărui pericol. Ulterior, a fost indisponibilizat şi cel de-al doilea autovehicul în care se aflau două persoane, iar în urma cercetării zonei a mai fost depistat un microbuz încărcat cu baxuri cu ţigări, în care se mai aflau alte două persoane", a declarat Iulia Stan.
Pe timpul acţiunii, operaţiunea au fost sprijinită de lucrători din cadrul IPJ Maramureş şi IJJ Maramureş.
Cercetările sunt în desfăşurare sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.
Maramureş: Persoană implicată în contrabanda cu ţigări, rănită în urma unei operaţiuni de reţinere
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

280
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
280

1.105
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.105

962
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
962

588
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
588

40
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
40

37
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
37

26
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
26

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

79
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
79

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25

3.297
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.297

5.781
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.781















Comentează