Militarul român care şi-a pierdut viaţa joi, în Afganistan, este caporalul cls. a III-a Ciprian-Ştefan Polschi, care îndeplinea funcţia de şofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, informează Ministerul Apărării Naţionale.
"Militarul şi-a pierdut viaţa ca urmare a exploziei unei maşini-capcană, în apropiere de Green Zone din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu. Caporalul cls. a III-a Ciprian-Ştefan Polschi avea 38 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Era angajat în MApN din anul 2004 şi se afla la a treia misiune în Afganistan", precizează un comunicat postat pe site-ul ministerului.
Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Ciprian-Ştefan Polschi şi a înaintat preşedintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
"Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru producerea acestui tragic eveniment şi transmite condoleanţe familiei îndoliate", se mai arată în comunicatul citat.
Vineri, în unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii vor fi organizate ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.
MApN: Caporalul Ciprian-Ştefan Polschi mort joi la Kabul - avansat post-mortem la gradul de sublocotenent
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

181
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
181

335
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
335

1.150
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.150

991
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
991

606
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
606

41
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
41

38
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
38

27
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
27

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

79
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
79

25
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
25

3.304
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.304
















Comentează