Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a avut joi o întrevedere cu Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, în marja segmentului de nivel înalt a celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a avut loc la New York.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES, ministrul român "a exprimat apreciere faţă de eforturile Înaltului Comisar de mobilizare a comunităţii internaţionale în vederea identificării de soluţii durabile pentru gestionarea fluxurilor de refugiaţi, precum şi pentru cooperarea excelentă pe care acesta o are cu ţara noastră".
În ceea ce priveşte angajamentul României pentru asigurarea protecţiei refugiaţilor, în calitate de stat donator emergent şi promotor al agendei umanitare, şefa diplomaţiei române a arătat că România a contribuit constant la eforturile întreprinse la nivel european şi internaţional pentru gestionarea situaţiei refugiaţilor. Ea a menţionat, în acest sens, activitatea Centrului de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara care, în cei 11 ani de la înfiinţare, a oferit asistenţă continuă pentru refugiaţi, mai arată MAE.
Înaltul Comisar pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, şi-a exprimat gratitudinea şi a mulţumit pentru cooperarea exemplară cu ţara noastră legată de Centrul de la Timişoara, primul de acest fel din lume şi care se bucură de vizibilitate la nivel internaţional. A fost abordată şi organizarea, în premieră, pe 17 şi 18 decembrie, la Geneva, a Forumului Global pentru Refugiaţi, la un an de la adoptarea Compactului Global privind Refugiaţii, care va oferi un prilej unic pentru mobilizarea angajamentelor/contribuţiilor, la nivel internaţional, pentru îndeplinirea obiectivelor acestuia.
Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii asupra dosarului migraţiei la nivelul Uniunii Europene.
În acest context, ministrul Afacerilor Externe l-a asigurat pe Înaltul Comisar pentru Refugiaţi că România va continua să susţină importanţa dimensiunii externe a migraţiei, cu accent pe combaterea la sursă a cauzelor migraţiei ilegale.
La rândul său, Înaltul Comisar ONU a apreciat aportul României în cadrul eforturilor de solidaritate şi partajare a responsabilităţii la nivel european.
Mănescu - întâlnire cu Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi; el a mulţumit pentru cooperarea legată de Centrul de la Timişoara
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

721
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
721

2.058
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
2.058

3.559
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
3.559

24
Ciprian Șerban a discutat cu comisarul european despre proiectele de infrastructură ale României
24

49
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
49

3.209
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
3.209

41
Ionuț Stroe: Perioadele de incertitudine nu sunt terenul potrivit pentru experimente politice
41

3.704
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
3.704

2.416
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
2.416

46
VIDEO Sorin Grindeanu dezvăluie cum le-a spus colegilor din PSD să voteze dacă ies sau nu de la guvernare: Orice scenariu!
46

2.667
VIDEO Grindeanu, replică tăioasă pentru Bolojan: „E de râs, dacă nu de plâns. Un pic de decență n-ar strica”
2.667

1.608
Sorin Grindeanu neagă că ar fi fost convocat la Cotroceni de Nicușor Dan: Nu știu de nicio întâlnire
1.608

3.914
SURSE Planul din PSD după ce AUR a anunțat că depune moțiune de cenzură în aprilie-mai
3.914















Comentează