Biroul permanent al Senatului a stabilit, luni, un calendar pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituţională (CCR), care o va înlocui pe Mona Pivniceru, al cărei mandat expiră pe 10 iunie.
Potrivit legii, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea mandatului, Senatul trebuie să desemneze un înlocuitor, a precizat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele forului legislativ Robert Cazanciuc.
Termenele stabilite de Biroul permanent sunt următoarele: 15 aprilie pentru depunerea candidaturilor la Comisia juridică şi 26 aprilie pentru întocmirea de către Comisia juridică a raportului prim care propune plenului candidaţii.
Cazanciuc a menţionat că nu s-a discutat încă la nivelul PSD despre candidaturi, urmând ca acest lucru să se întâmple în perioada următoare, când vor fi analizate condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea acestei funcţii.
"Nu s-a discutat încă la nivelul partidului, probabil în perioada următoare, după ce această procedură a fost deja declanşată, vom discuta despre candidaturi, condiţia cerută de lege, de experienţă, de probitate profesională, de autoritate profesională, de ce nu, pentru că discutăm de Curtea Constituţională, un organism politic-jurisdicţional. Curtea Constituţională are un rol extrem de bine determinat în echilibrul statului şi atunci trebuie să găsim acei candidaţi care să înţeleagă rolul Curţii în ansamblul instituţiilor statului şi anume de organism politic-jurisdicţional. Asta nu înseamnă că face Curtea politică, înseamnă că nu dublăm Curtea Supremă cu o nouă curte supremă la Curtea Constituţională", a explicat senatorul PSD.
Întrebat dacă intenţionează să candideze pentru această funcţie, Cazanciuc a răspuns că "nu s-a pus problema până acum" a unei candidaturi din partea partidului şi nici nu a avut în planurile sale de carieră să meargă la CCR, dar a afirmat că "formal" poate îndeplini condiţiile.
"Nu s-a pus problema până acum de o candidatură anume din partea partidului. Nu a fost până acum în planurile mele de carieră să merg la Curtea Constituţională, dar, sigur, formal pot îndeplini condiţiile", a precizat Robert Cazanciuc.
Mandatul Monei Pivniceru la CCR expiră în iunie. Senatul a stabilit calendarul pentru desemnarea unui înlocuitor; declarații Robert Cazanciuc
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

274
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
274

11
Ministrul Muncii, despre legea salarizării: Ne dorim o formulă comparabilă cu legea acum în vigoare
11

6
Ministrul Muncii a anunțat creșterea beneficiilor pentru copiii cu dizabilități
6

1.657
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
1.657

4.739
PSD îi va oferi 72 de ore lui Ilie Bolojan pentru a-și da demisia de onoare și a renunțat la „ținta USR” (surse)
4.739

142
Constantin Toma îl atacă pe Sorin Grindeanu și îl apără pe amicul său, Ilie Bolojan: Ancheta DNA la ARR e o lovitură pentru PSD
142

1.793
Un fost ministru al Apărării anunță că și SUA vor avea probleme de securitate dacă se retrag din NATO: România e prinsă în cel mai prost moment
1.793

1.647
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.647

2.474
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.474

7.935
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
7.935

6.548
VIDEO Moment jenant în Senat: Vasile Blaga, surprins înjurând după scandalul pe legea violenței pe stadioane. „Ai belit p... acuma”
6.548

6.020
Varianta apariției unui partid-surpriză în Parlament (surse)
6.020

2.291
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.291
















Comentează