Malta a acceptat temporar 11 migranţi africani salvaţi la sfârşitul lui noiembrie de un vas de pescuit spaniol, potrivit organizaţiei neguvernamentale spaniole Proactiva Open Arms care oferă ajutor migranţilor, relatează AFP.
Ulterior, migranţii vor fi transferaţi în Spania după ce vor fi examinaţi medical, a informat guvernul maltez.
"Vasul Nuestra Madre Loreto a terminat transferarea lor către paza de coastă malteză, iar cele 11 persoane salvate vor debarca în curând în Malta", a declarat ONG-ul spaniol pe contul său de Twitter.
Pe 22 noiembrie, 12 migranţi originari din Niger, Somalia, Sudan, Senegal şi Egipt au fost salvaţi de vasul Nuestra Madre Loreto de pe o barcă pneumatică pornită de pe coastele Libiei.
Guvernul spaniol încercase într-o primă etapă, fără succes, să ceară Libiei să preia refugiaţii, după care a lansat demersuri similare către guvernele Italiei şi Maltei.
Căpitanul vasului, Pascual Dura, s-a plâns că niciuna din cele două ţări nu permis să acosteze în porturile sale. Marţi, el a avertizat că situaţia la bord a ajuns "la limită", cu numai şase sau şapte zile de provizii şi o furtună în apropiere. Migranţii se aflau la bordul vasului alături de cei 13 membri ai echipajului.
Unul dintre cei 12 migranţi, "în stare avansată de deshidratare", a fost evacuat vineri în Malta de un elicopter al serviciilor de urgenţă malteze, potrivit organizaţiei Proactiva Open Arms.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi a cerut vineri să se găsească o "soluţie urgentă", precizând că a exprimat guvernului spaniol "îngrijorarea sa profundă cu privire la posibilitatea returnării forţate a celor salvaţi în Libia", pe care nu o consideră drept o destinaţie sigură.
Spania a devenit în acest an prima poartă de acces pentru migranţi în Europa, devansând în acest sens Italia, dar ruta din Mediterana centrală rămâne cea mai periculoasă, cu 1.277 din cele 2.075 de decese înregistrate în acest an de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).
Malta primeşte migranţii salvaţi de un vas spaniol
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1
Patru țări europene fac apel la Israel să renunţe la un proiect de lege privind pedeapsa cu moartea
1

1.240
VIDEO Bombardamente puternice în Iran: Trump anunță „o zi importantă. Multe ținte urmărite de mult timp au fost lovite și distruse”
1.240

28
EASA analizează riscurile după reducerea coridoarelor de zbor
28

1.289
Trump nu exclude varianta ca Mojtaba Khamenei să fie mort
1.289

77
Jurnaliști CNN, agresați în Cisiordania - Armata israeliană a suspendat un întreg batalion
77

43
Șeful juntei din Myanmar, Min Aung Hlaing, nominalizat la funcția de președinte
43

28
Alegeri în Bulgaria: cinci partide vor intra cu siguranţă în noul Parlament (sondaj)
28

59
Donald Trump a declarat că nu are nicio problemă ca Rusia să trimită combustibil către Cuba
59

6.114
Prezența militară americană în Bulgaria - Avioanele americane nu numai că nu au fost mutate, dar sunt peste tot pe aeroportul din Sofia
6.114

94
Noua cursă spre Lună - Diferențele dintre Apollo și Artemis
94

2.584
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
2.584

64
China reia zborurile directe către Coreea de Nord după șase ani
64

193
Scandal în jurul Bisericii Sfântului Mormânt - Benjamin Netanyahu spune că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acces "total şi imediat" la locul sfânt
193
















Comentează