Poliţiştii timişeni au aplicat, sâmbătă, mai multe amenzi şi au întocmit un dosar penal, în urma unei înmormântări la care au participat câteva zeci de persoane, într-un cimitir din localitatea Chişoda, limitrofă Timişoarei, transmite Agerpres.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, au fost amendaţi atât organizatorul înmormântării, cât şi mai mulţi participanţi, identificaţi în urma vizionării unor imagini care au fost postate pe o reţea de socializare.
"Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, în urma vizionării unor imagini postate pe o reţea de socializare, din care reieşea că, în interiorul cimitirului din localitatea Chişoda, se desfăşoară o slujbă religioasă de înmormântare la care participă un număr mare de persoane. Deplasându-se la faţa locului, au constatat că evenimentul religios se încheiase, dar, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat organizatorul evenimentului, pe care l-au sancţionat cu amendă de 10.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020. De asemenea, poliţiştii au reuşit identificarea a 12 participanţi la eveniment, care au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de câte 500 de lei", a precizat IPJ Timiş.
Totodată, s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
"Urmează ca, în cursul cercetărilor, să fie identificate toate persoanele care au participat la acest eveniment", a menţionat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Mall-urile sunt pline, dar românii nu sunt lăsaţi să-şi îngroape morţii: Dosar penal după o înmormânare cu zeci de persoane
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Anchetă de amploare în Timiș după ce un seif plin cu bani a fost furat dintr-o casă și abandonat pe câmp
0

494
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
494

91
Cât de importantă este consilierea psihologică în recuperarea medicală a pacienților cu afecțiuni grave
91

1.829
Guvernul a luat o decizie majoră în criza carburanților! Măsură pentru reducerea prețului, la benzină și motorină, direct la pompă (surse)
1.829

1.223
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
1.223

2.851
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
2.851

4.185
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
4.185

2.568
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
2.568

1.765
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
1.765

4.450
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
4.450

2.085
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
2.085

4.147
Furnizorii de energie vor să scape de plata prosumatorilor: împing modelul italian, cu statul în rol de plătitor
4.147

3.148
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
3.148
















Comentează