Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu, prezentă la Conferinţa de securitate de la Munchen, a avut o serie de întrevederi bilaterale, între care cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, şi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, conform news.ro.
„Mă aflu în aceste zile la München pentru a discuta cu lideri din Europa şi de dincolo de continent despre securitatea Republicii Moldova şi susţinerea parcursului nostru european. Într-un context global incert, Moldova construieşte parteneriate solide şi de încredere. Avem nevoie de soluţii comune la riscurile care ne ameninţă stabilitatea - ca să putem păstra pacea şi să rămânem parte a lumii libere”, a scris Maia Sandu pe Facebook unde a postat şi o serie de fotografii de la întrevederile sale.
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei moldovene, în prima zi a Conferinţei de la Munche, şefa statului a avut întrevederi bilaterale cu prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio, şi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Tot vineri, Maia Sandu a avut în program discuţii cu prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, şi cu Reem Alabali Radovan, ministrul federal pentru cooperare economică şi dezvoltare al Germaniei.
Maia Sandu a participat la Munchen la o dezbatere dedicată prevenirii şi combaterii ameninţărilor hibride alături de prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, de preşedintele Serviciului Federal de Informaţii al Germaniei, Martin Jäger, şi de preşedintele Comitetului Militar al NATO, Giuseppe Cavo Dragone.
Pentru sâmbătă, Maia Sandu avea prevăzute întrevederi bilaterale cu preşedintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, cu premierul Croaţiei, Andrej Plenković, şi cu preşedintele Muntenegrului, Jacov Milatović.
De asemenea, preşedinta Republicii Moldova se va întâlni şi cu mai mulţi parlamentari din ţări europene pentru a promova parcursul european al Republicii Moldova.



























Comentează