Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a provocat un scandal marţi, la Berlin, atunci când a acuzat Israelul că a comis un 'Holocaust' împotriva palestinienilor, transmite DPA, potrivit Agerpres.
În timpul unei conferinţe de presă comune cu cancelarul german Olaf Scholz, Abbas a spus că ''Israelul a comis 50 de masacre în 50 de locaţii palestiniene începând din 1947''. ''50 de masacre, 50 de Holocausturi'', a adăugat el.
Remarcile sale au fost făcute în răspunsul către un jurnalist care întrebase dacă liderul palestinian va prezenta scuze Israelului la marcarea a 50 de ani de la atacul comis de terorişti palestinieni asupra unor sportivi israelieni participanţi la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972.
Acest eveniment sportiv a fost umbrit de producerea unui atentat terorist. Pe 5 septembrie, opt terorişti palestinieni din gruparea Septembrie Negru au pătruns în satul olimpic, unde au omorât doi membri ai echipei Israelului şi au luat nouă ostatici (opt sportivi şi antrenori israelieni şi un ofiţer de poliţie german), care au fost ucişi ulterior. Jocurile Olimpice au fost suspendate pentru o perioadă de 34 de ore, a avut loc o slujbă religioasă în memoria victimelor, iar steagurile ţărilor participante au fost coborâte în bernă.
Cancelarul Olaf Scholz a părut nedumerit şi enervat de declaraţia lui Abbas, dar nu a oferit pe moment o replică.
Purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit, a declarat încheiată conferinţa de presă imediat după răspunsul lui Mahmoud Abbas la întrebarea care fusese anterior anunţată drept ultima. Ulterior, Hebestreit a spus că Olaf Scholz este indignat de afirmaţia lui Abbas.
''Pentru noi germanii în special, orice relativizare a Holocaustului este intolerabilă şi inacceptabilă'', a declarat ulterior cancelarul german pentru tabloidul Bild.
La rândul său, premierul israelian Yair Lapid a reacţionat. ''Mahmoud Abbas care acuză Israelul de comiterea a '50 de Holocausturi' în timp ce el se află pe pământ german este nu doar o ruşine morală, ci şi o monstruoasă minciună'', a scris Lapid pe Twitter.
''Şase milioane de evrei au fost ucişi în timpul Holocaustului, inclusiv un milion şi jumătate de copii evrei. Istoria nu îl va ierta niciodată'', a adăugat şeful executivului israelian.
Nu este prima dată când Mahmoud Abbas face remarci controversate despre Holocaust. În 2018, el a spus că uciderea a circa 6 milioane de evrei de către Germania nazistă nu a fost provocată de antisemitism în sine, ci a fost cauzată de poziţia socială a evreilor, mulţi dintre ei fiind creditori, ceea ce ar fi dus la răspândirea ideii că evreii sunt persoane avare. Abbas a prezentat ulterior scuze.
Mahmoud Abbas provoacă un nou scandal prin comentariile sale despre Holocaust
Explorează subiectul
Articole Similare

4
Partidul Naționalist din Bangladesh revendică victoria în alegeri
4

16
Iranul eliberează două personalități reformiste de rang înalt arestate după proteste
16

543
VIDEO CIA a lansat o campanie de recrutare în rândul ofițerilor chinezi: oportunitatea de a lucra împreună pentru un viitor mai luminos
543

63
UE pregătește suspendarea pactului comercial cu SUA dacă Trump amenință din nou cu introducerea de noi taxe
63

2.679
Scenariul care pune serios pe gânduri: 450 de experți descriu schimbările radicale pe care lumea le va trăi în maxim 10 ani
2.679

109
Tarifele lui Trump provoacă un deficit record importatorilor din SUA
109

68
Serviciul de presă al lui Putin foloseşte AI
68

1.289
Lista neagră a Teheranului - Șapte ținte israeliene, în frunte cu Netanyahu
1.289

910
Încă o țară coboară vârsta răspunderii penale la 14 ani. În România, dezbaterea este deja în analiză după cazul Cenei
910

1.688
Epstein, infiltrat în cercurile ONU: Noi documente explozive arată cum și-ar fi plasat partenera într-un think tank global de elită
1.688

79
'Pana de curent de anul trecut s-a datorat sistemului spaniol, nu interconexiunilor' - Emmanuel Macron
79

2.920
Adio pliculețe de zahăr sau sticluțe de șampon: Un nou regulament UE scoate în afara legii o mulțime de produse
2.920

3.147
Conferința de la München, punctul zero al unei lumi 'în destrămare': Europa îl așteaptă pe Rubio, după șocul Vance și furtuna Trump
3.147

















Comentează