Asociaţii civile şi de magistraţi îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, considerând că procesul legislativ este "opac şi grăbit fără motiv".
"Asociaţiile Declic, Funky Citizens, Vedem Just şi asociaţiile profesionale Forumul Judecătorilor din România, Iniţiativa pentru Justiţie şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor trag un semnal de alarmă asupra modului în care puterea legislativă continuă procesul opac şi accelerat de adoptare a proiectului de lege care desfiinţează doar formal SIIJ", se precizează într-un comunicat al Declic.
Potrivit asociaţiilor, la mai puţin de 24 de ore de la trimiterea legii către Senat, Comisia juridică a stabilit dezbateri cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi ai sistemului judiciar, cu asociaţiile profesionale şi societatea civilă, fixând termen de depunere a amendamentelor tot în aceeaşi zi.
"Asociaţiile profesionale şi societatea civilă nu au fost anunţate despre dezbatere, ci au aflat despre acestea consultând ordinea de zi a Comisiei. Practic, în mai puţin de o zi, asociaţiile profesionale şi societatea civilă ar fi trebuit să afle despre dezbateri, să pregătească opinii şi să se prezinte la Senat pentru a participa la şedinţa Comisiei juridice. Acest mod de a acţiona demonstrează faptul că se intenţionează aprobarea proiectului de lege în regim de urgenţă, fără a se ţine cont în vreun fel de opinia magistraţilor sau a cetăţenilor", se precizează în comunicat.
Asociaţiile spun că, deşi au atenţionat public, constată că proiectul de lege nu respectă avizele anterioare ale Comisiei de Veneţia, rapoartele MCV şi opiniile GRECO, nu rezolvă deficienţele constatate în cazul SIIJ şi nu rezolvă, în niciun fel, problemele generate de înfiinţarea SIIJ.
"De aceea, solicităm puterii legislative să temporizeze adoptarea legii până la momentul emiterii noului aviz de către Comisia de la Veneţia şi preşedintelui României să nu promulge un act normativ care nu rezolvă, în niciun fel, deficienţele constatate şi în cazul SIIJ. În acest context, asociaţiile Declic, Funky Citizens, Vedem Just şi asociaţiile profesionale Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor subliniază faptul că adoptarea actului normativ, în timp ce este în derulare un proces de analiză din partea Comisiei de la Veneţia este cel puţin îngrijorătoare, neexistând niciun motiv obiectiv care să justifice graba şi lipsa de transparenţă a procesului legislativ", se menţionează în comunicat.
Magistrații și activiștii apropiați de USR vor să salveze SIIJ: Președintelui Iohannis i se cere să nu promulge legea de desființare
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

440
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
440

1.251
Profeția unui expert: „PSD se va duce spre 10%”
1.251

1.004
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
1.004

1.977
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
1.977

2.576
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.576

7.645
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
7.645

3.782
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
3.782

4.470
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.470

1.159
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.159

2.638
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.638

3.603
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.603

13.062
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
13.062

1.215
VIDEO Sorin Grindeanu pune presiune pentru reducerea prețului la carburanți: Unora le place!
1.215
















Comentează