"În prezent, autorităţile efectuează manevrele de descarcerare. O echipă a oficiului consular se deplasează către locul accidentului pentru a acorda asistenţă consulară şi pentru a sprijini autorităţile în demersurile de identificare a persoanelor. Oficiul consular păstrează permanent legătura cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor legale", se precizează în comunicatul MAE.
MAE: Accident grav in Ungaria al unui autocar. Doi romani grav raniti
Doi cetăţeni români au fost răniţi grav şi alţi 11 au suferit răni uşoare după ce autocarul în care se aflau, cu 32 de persoane la bord, a alunecat într-un şanţ în localitatea Mako din Ungaria, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe remis luni AGERPRES.
"În prezent, autorităţile efectuează manevrele de descarcerare. O echipă a oficiului consular se deplasează către locul accidentului pentru a acorda asistenţă consulară şi pentru a sprijini autorităţile în demersurile de identificare a persoanelor. Oficiul consular păstrează permanent legătura cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor legale", se precizează în comunicatul MAE.
"În prezent, autorităţile efectuează manevrele de descarcerare. O echipă a oficiului consular se deplasează către locul accidentului pentru a acorda asistenţă consulară şi pentru a sprijini autorităţile în demersurile de identificare a persoanelor. Oficiul consular păstrează permanent legătura cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor legale", se precizează în comunicatul MAE.
București
10°C
Articole Similare

370
Descoperire macabră în Argeș: segment osos uman găsit într-o troiță de pe un drum forestier
370

1.698
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
1.698

51
Nouă persoane s-au bătut pe o stradă din Adjud – Cinci au ajuns la spital, alte patru fiind duse la Poliţie pentru audieri / Nu există istoric de conflict între persoanele implicate
51

1.610
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
1.610

2.022
Sondaj CURS - Majoritatea românilor resping acțiunile partenerilor strategici: atacul asupra Iranului, „mai degrabă nejustificat”
2.022

3.242
Cutremur în zona Vrancea - Cel mai puternic din luna martie
3.242

18
Drum inundat în judeţul Neamţ - Este singura cale de acces pentru camioane mari către satul Cracaoani / Autospecialele pot circula în zonă / Autorităţile anunţă deversări controlate
18

4.061
Percheziții de amploare la rețea de braconieri: arme ascunse în pământ, trofee și zeci de kilograme de carne de vânat, descoperite
4.061

75
Accident la ieşirea din Braşov, trei persoane rănite; trafic oprit pe ambele sensuri
75

79
Bărbat atacat cu cuţitul într-o benzinărie din judeţul Timiş
79

3.210
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.210

9.264
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
9.264

718
Atenție la cozonaci și prăjituri de Paște: de unde cumperi și ce trebuie să verifici înainte să le pui pe masă
718
















Comentează