Comunitatea municipală din Madrid a transmis managerului general al Formulei 1, Stefano Domenicali, "marele interes" al regiunii de a organiza un Mare Premiu de Formula 1, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
"După cum ştiţi, regiunea Madrid traversează o dezvoltare economică şi socială remarcabilă în contextul social european, cu o eficientă infrastructură a transporturilor, o climă agreabilă, o cultură, gastronomie şi atracţii turistice de primă clasă", se arată în scrisoarea transmisă.
"Iar cel mai important lucru, madrilenii sunt deschişi să primească vizitatori", a transmis ministrul Preşedinţiei, Justiţiei şi Internelor comunităţii Madrid, Enrique Lopez, în scrisoarea către responsabilul Formulei 1, adăugând totodată voinţa guvernului condus de Isabel Diaz Ayuso de "a face posibilă găzduirea unei curse din Campionatul Mondial".
De asemenea, primarul Madridului, Jose Luis Martinez-Almeida, a precizat că există deja o serie "de contacte" preliminare pentru organizarea unui Grand Prix de Formula 1.
Madridul şi-a manifestat interesul pentru organizarea unui Grand Prix de Formula 1
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

39
FRF a anunțat plecarea lui Mircea Lucescu de la naționala României: 'Aflați în curând cine va fi. Să-i mulțumim lui nea Mircea'
39

31
LeBron James a mai bătut un record. L-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar
31

50
Leo Messi, gol și pasă de gol pentru Argentina. Marcator în 21 de ani consecutivi la națională
50

57
Ianis Hagi: Ne dorim ca România să nu-şi piardă încrederea în noi / Ce spune despre viitorul selecţioner
57

81
Răzvan Marin, după meciul cu Slovacia: Duminică a fost un şoc pentru noi toţi. Îi dorim multă sănătate lui Mircea Lucescu
81

79
Gattuso, după ce Italia a ratat încă un turneu final al CM: Doare. Aveam nevoie de această calificare
79

4.232
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
4.232

1.980
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
1.980

141
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
141

26
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
26

85
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
85

30
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
30

60
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
60















Comentează